Christine Lagarde vrea mai multe femei în posturile de conducere
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde își dorește mai multe femei în funcțiile de conducere. Aceasta s-a declarat total nemulțumită de faptul că femeile ocupă cele mai puține posturi de acest fel, iar pandemia de coronavirus a înrăutățit situația.
Potrivit Afp, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) a criticat vineri faptul că un număr mic de posturi de conducere, inclusiv la instituţia pe care o conduce ea, sunt deţinute de femei, informează agerpres.
„Există în continuare mult prea puţine femei în posturi de conducere la nivel mondial, în special în domeniile economic şi financiar, inclusiv la băncile centrale”, a declarat Christine Lagarde, prima femeie numită la conducerea BCE, într-un interviu pentru revista franceză Challenges.
„Din cei 25 de membri ai consiliului guvernatorilor BCE, Isabel Schnabel şi cu mine suntem singurele femei…Aceasta nu este normal”, a adăugat Lagarde.
Impactul crizei de coronavirus
Totodată, preşedintele BCE a mai precizat că criza coronavirusului a făcut situaţia femeilor mai dificilă.
„Femeile ocupă aproape 70% din locurile de muncă în sistemul de sănătate, în consecinţă sunt mult mai expuse riscului pe plan sanitar. Odată cu izolarea, femeile sunt pe toate fronturile, obligate să muncească şi în acelaşi timp să aibă grijă de copii, fără a mai vorbi de violenţa domestică. La fel ca în toate crizele economice, femeile sunt mai expuse riscului de a-şi pierde locul de muncă sau să le fie diminuat salariul”, a apreciat Christine Lagarde.
De la numirea sa în fruntea BCE, la finele anului trecut, Christine Lagarde, 64 de ani, a vorbit în repetate rânduri despre inegalitatea dintre femei şi bărbaţi.
În luna iulie a acestui an, Christine Lagarde a declarat că femeile lider au gestionat mai bine criza Covid-19 decât omologii lor bărbaţi.”Am învăţat că femeile au tendinţa de a face o treabă mai bună”, a apreciat Christine Lagarde într-un interviu online acordat The Washington Post.
Preşedintele BCE a dat-o drept exemplu pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a cărei ţară a fost una dintre cele mai puţin afectate din Europa de noul coronavirus şi unde criza sanitară a fost gestionată în mod eficient. De asemenea, Lagarde a apreciat şi modul cum liderii din Taiwan (cu preşedinta sa Tsai Ing-wen), Noua Zeelandă (cu premierul Jacinda Ardern) şi Belgia (unde premier este Sophie Wilmes) „au comunicat” în perioada crizei.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





