Cheltuieli de mii de lei înainte de venirea copilului. Cât costă monitorizarea sarcinii. Analizele care pot fi decontate
Sursă: Dreamstime
Monitorizarea unei sarcini în România poate însemna costuri de câteva mii de lei pentru femeile care aleg sistemul privat. Pe parcursul celor nouă luni sunt necesare, în medie, peste 30 de analize și investigații, unele dintre ele repetate în fiecare trimestru, precum și cel puțin patru ecografii importante. Costurile pot depăși 10.000 de lei, iar dacă sunt incluse testele genetice și investigații suplimentare, bugetul poate ajunge la 15.000 de lei.
O analiză realizată de clinica de familie CEC Medical arată că monitorizarea unei sarcini fără complicații în sistemul privat poate costa între 6.500 și peste 10.000 de lei, fără testele genetice opționale și fără naștere. În cazul unei sarcini cu risc, pentru care sunt necesare consultații și ecografii mai frecvente, suma poate crește.
Peste 30 de analize și investigații pe parcursul sarcinii
Potrivit datelor CEC Medical, 99% dintre pacientele însărcinate ale clinicii efectuează toate analizele recomandate de medic, iar 90% aleg monitorizarea integrală în sistemul privat.
Există însă și gravide care ajung mai târziu la primul consult. Aproximativ 10-20% dintre pacientele clinicii se prezintă pentru prima dată la medic după săptămânile 10-12 de sarcină.
„O sarcină fără complicații presupune mai mult decât consultațiile și cele trei morfologii fetale. Sunt necesare analize de sânge și urină, testarea pentru anumite infecții, evaluări ecografice și monitorizarea periodică a mamei și copilului. Este important ca viitoarea mamă să vină la control la timp și să urmeze întreaga schemă stabilită de medic, nu doar investigațiile pe care le consideră mai importante. Unele probleme pot fi descoperite numai într-o anumită etapă a sarcinii, iar amânarea controlului poate însemna pierderea momentului optim pentru intervenție. Schema nu este identică pentru toate pacientele, ci este stabilită în funcție de vârstă, istoricul medical și evoluția sarcinii”, declară Dr. Narcisa Calotă, fondatoarea CEC Medical.
Ce analize pot face gratuit femeile însărcinate
O parte dintre costurile monitorizării pot fi evitate prin accesarea serviciilor decontate prin sistemul public de sănătate. Gravidele pot beneficia de consultații pentru supravegherea sarcinii, dar și de mai multe analize și investigații, în condițiile stabilite pentru decontare.
Este necesară adresarea către medicul de familie și medicul obstetrician și obținerea, după caz, a biletului de trimitere. Clinica sau laboratorul ales trebuie să aibă contract cu casa de asigurări pentru serviciul respectiv.
Printre serviciile care pot fi decontate, în funcție de recomandarea medicului și de contractul furnizorului cu casa de asigurări, se numără consultațiile pentru monitorizarea sarcinii, hemoleucograma și alte analize uzuale de sânge, determinarea grupei sanguine și a factorului Rh, glicemia, sumarul de urină și urocultura, analizele pentru funcția hepatică și renală și testele pentru HIV, hepatite și sifilis.
Pot fi incluse și unele analize pentru depistarea infecțiilor, ecografiile obstetricale prevăzute în pachetul de servicii și anumite investigații suplimentare atunci când există indicație medicală.
„Datele CEC Medical arată că 30% dintre gravide solicită informații despre analizele gratuite sau decontate, ceea ce confirmă că există un interes foarte mare pentru reducerea costurilor monitorizării sarcinii. Multe paciente nu știu însă ce investigații pot face gratuit, că au nevoie de bilet de trimitere sau că trebuie să aleagă un laborator ori o clinică aflată în contract cu casa de asigurări. De aceea, unele ajung să achite servicii pe care, în anumite condiții, le-ar putea accesa fără plată. Este important ca fiecare gravidă să discute din timp cu medicul de familie și cu medicul obstetrician și să își stabilească atât calendarul investigațiilor, cât și opțiunile de decontare”, declară Dr. Narcisa Calotă, fondatoarea CEC Medical.
Testele genetice extinse, inclusiv majoritatea variantelor NIPT, nu fac parte din monitorizarea standard decontată. În plus, serviciile disponibile pot diferi de la un furnizor medical la altul.

Investigațiile sunt recomandate încă înainte de concepție
Monitorizarea medicală poate începe chiar înainte ca femeia să rămână însărcinată. Datele clinicii arată însă că numai 20% dintre paciente efectuează analizele recomandate înainte de concepție.
În sistemul privat, investigațiile din această etapă pot costa între 600 și 1.500 de lei. Medicul poate recomanda consultație ginecologică, ecografie transvaginală, test Babeș-Papanicolau, hemoleucogramă, determinarea grupei sanguine și a factorului Rh, glicemie, TSH și, în anumite situații, FT4.
Pe listă se mai pot afla analize pentru funcția hepatică și renală, sumarul de urină și urocultura, testarea pentru HIV, hepatitele B și C și sifilis, verificarea imunității pentru rubeolă și, la recomandarea medicului, testarea pentru toxoplasmoză.
În funcție de istoricul pacientei, pot fi recomandate și feritina, vitamina D, vitamina B12 sau alte investigații. Consultația genetică și testele de purtător pot fi indicate atunci când există boli ereditare în familie, pierderi de sarcină sau alți factori de risc.
Primul trimestru poate aduce cheltuieli de până la 3.000 de lei
În primele luni sunt confirmate localizarea și viabilitatea sarcinii și este stabilită vârsta gestațională. Consultațiile, analizele și investigațiile efectuate în această perioadă pot costa în sistemul privat între 1.500 și 3.000 de lei.
Printre investigații se pot regăsi consultația obstetricală, ecografia de confirmare, viabilitate și datare, hemoleucograma, grupa sanguină și factorul Rh, screeningul anticorpilor anti-eritrocitari, glicemia, analizele pentru funcția hepatică și renală, testele pentru anumite infecții, dublul test și morfologia fetală de trimestrul I.
Separat, testul prenatal neinvaziv NIPT poate costa aproximativ 1.800-3.500 de lei sau mai mult, în funcție de varianta aleasă. Acesta este un test de screening, nu este obligatoriu pentru toate gravidele și nu înlocuiește morfologia fetală.
Cât costă investigațiile în trimestrele doi și trei
În trimestrul al doilea, costurile pot varia între 1.200 și 2.500 de lei. În această perioadă este urmărită dezvoltarea copilului și este evaluat inclusiv riscul apariției diabetului gestațional.
Pot fi recomandate consultații și ecografii periodice, morfologia fetală de trimestrul al II-lea, hemoleucograma, glicemia, sumarul de urină și urocultura și testul de toleranță la glucoză, efectuat de regulă între săptămânile 24 și 28. Amniocenteza și celelalte teste prenatale invazive nu reprezintă investigații de rutină și sunt efectuate numai dacă există indicație medicală.
În ultimele luni de sarcină, consultațiile pot deveni mai frecvente, iar costurile estimate sunt cuprinse între 1.500 și 3.000 de lei. Pot fi necesare ecografii pentru verificarea creșterii copilului, morfologia sau ecografia fetală de trimestrul al III-lea, ecografie Doppler, analize de sânge și urină, coagulogramă și screening pentru streptococul de grup B.
În funcție de recomandarea medicului, pot fi efectuate și cardiotocografia sau testul non-stres, alături de analizele necesare pentru internare și naștere.
Consultațiile și ecografiile pot ajunge la câteva mii de lei
O sarcină fără complicații poate presupune aproximativ 8-12 consultații, însă numărul diferă de la o pacientă la alta. În sistemul privat, o consultație obstetricală costă, în general, între 250 și 500 de lei, iar o ecografie de monitorizare se situează în același interval.
O morfologie fetală poate costa între 500 și 1.000 de lei. Astfel, numai cele trei morfologii pot ajunge la un total de 1.500-3.000 de lei.
Estimarea finală realizată de CEC Medical indică un cost de 6.500-11.000 de lei pentru monitorizarea unei sarcini fără complicații și fără NIPT. Dacă sunt incluse NIPT și investigațiile suplimentare, bugetul poate urca la 9.000-15.000 de lei.
Separat, evaluările recomandate înainte de concepție pot costa între 600 și 1.500 de lei. Aceste sume nu includ vitaminele, tratamentele, consultațiile la alte specialități, eventualele internări și nașterea.
Costurile și numărul investigațiilor nu sunt însă identice pentru toate gravidele. Femeile cu hipertensiune, diabet, afecțiuni tiroidiene, sarcină multiplă, incompatibilitate Rh sau antecedente obstetricale pot avea nevoie de consultații, analize și ecografii suplimentare.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.