Trei orașe din SUA și-au dat în judecată propriii locuitori. Scandalul centrelor de date ajunge la Donald Trump

Trei orașe din SUA și-au dat în judecată propriii locuitori. Scandalul centrelor de date ajunge la Donald Trump

SURSA FOTO: Concept Capital realizat cu AI - Fabrică AI, inteligență artificială, AI

Publicat de Iulian Luca la 31 august 2026, 23:12

Dezvoltarea accelerată a centrelor de date pentru inteligența artificială provoacă tot mai multe conflicte în Statele Unite. Trei orașe din Kansas au ajuns să își dea în judecată propriii locuitori după ce aceștia au depus petiții pentru interzicerea unor astfel de infrastructuri, în timp ce Donald Trump îi critică dur pe americanii care se opun proiectelor.

Trei orașe din Kansas au deschis procese împotriva propriilor locuitori

Edgerton, El Dorado și Emporia au inițiat acțiuni în instanță după ce locuitorii au depus petiții prin care solicitau interzicerea centrelor de date sau organizarea unor voturi locale pe această temă.

În Kansas, legislația permite ca anumite petiții să oblige administrațiile locale fie să adopte ordonanțele solicitate, fie să lase alegătorii să decidă prin vot.

La Edgerton, un oraș cu aproximativ 1.900 de locuitori, administrația a cerut instanței să împiedice includerea măsurii pe buletinul de vot.

Kimberly Twente, una dintre cele trei persoane nominalizate drept pârâte, consideră procesul o formă de intimidare, mai ales în condițiile în care documentele judiciare fac referire la posibilitatea recuperării cheltuielilor de judecată și a altor costuri.

„Nu cred că se aștepta cineva ca cetățenii să fie personal trași la răspundere într-un proces civil, ceea ce reprezintă intimidare și represalii”, a declarat aceasta.

Autoritățile locale susțin însă că demersul urmărește clarificarea legalității referendumului. Avocatul orașului, Todd Luckman, a explicat că instanța trebuie să stabilească „dacă ordonanța propusă poate fi supusă legal votului”.

În El Dorado, un proces s-a încheiat cu o hotărâre favorabilă organizatorilor petiției, iar autoritățile au aprobat organizarea în noiembrie a unui vot privind interzicerea centrelor de date. În Emporia, disputa este încă pe rolul instanței, precizează The Independent.

Un proiect de miliarde de dolari a declanșat proteste într-un alt oraș

Opoziția față de centrele de date se extinde și în alte comunități din Kansas. În Osawatomie, un proiect de mai multe miliarde de dolari, denumit Project Catalyst, ar urma să ocupe aproximativ 283 de acri. Susținătorii proiectului afirmă că investiția ar putea genera venituri suficiente pentru a reduce sau chiar elimina taxele locale pe proprietate.

Troy Harp, unul dintre locuitorii care se opun proiectului, spune că problema nu este dezvoltarea economică în sine.

„Nu suntem împotriva progresului și dezvoltării, dar suntem împotriva unui lucru care, în opinia mea, va distruge acest oraș pentru totdeauna”, a afirmat acesta.

Petiția inițiată de Harp urmărește interzicerea centrelor de date cu impact ridicat, invocând protejarea infrastructurii de utilități, a resurselor de apă și energie și a siguranței locuitorilor.

Trump: Cei care se opun centrelor de date riscă să rămână în urmă și săraci

Controversa a ajuns și în centrul dezbaterii politice naționale, înaintea alegerilor legislative din noiembrie. Președintele Donald Trump i-a criticat luni pe americanii care se opun construcției centrelor de date.

„Singurul motiv pentru care locuitorii SUA trebuie să se opună centrelor de date este dacă vor să rămână în urmă și săraci”, a transmis acesta.

Trump susține că asemenea investiții creează locuri de muncă și pot contribui la reducerea taxelor. El a legat dezvoltarea centrelor de date de competiția tehnologică dintre Statele Unite și China.

„Dacă ucidem găina cu ouă de aur, nu trebuie să fiți supărați decât pe voi. Nimic nu îi place mai mult Chinei decât să vadă această mișcare anti-«data centers»”, a afirmat președintele american.

JD Vance recunoaște problema facturilor la energie

Vicepreședintele JD Vance a adoptat o poziție mai nuanțată și a recunoscut preocupările legate de consumul foarte mare de electricitate al acestor infrastructuri.

Vance consideră că firmele care construiesc centre de date ar trebui să dezvolte în paralel și noi capacități de producție a energiei.

„Centrele de date sunt o parte importantă a economiei IA, dar cei care le construiesc trebuie să construiască centrale electrice împreună cu aceste centre de date”, a spus vicepreședintele.

El a avertizat că impactul asupra consumatorilor nu poate fi ignorat.

„Când facturile de energie cresc mult, atunci avem o adevărată problemă”, a adăugat JD Vance.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.