Dacă aveți dureri de spate în zona inferioară (zona lombara), nu sunteți singurul. Foarte mulți oameni acuza acest disconfort, care este asociat adesea cu locul de muncă, având în vedere că o poziție defectuoasă pe scaun, în fața calculatorului, fara o susținere a coloanei în zona lombară, poate cauza dureri acute.

Un alt factor prezent în stilul de viață care influențează apariția durerii este poziția necorespunzătoare a corpului în timpul somnului. Prin urmare, ar trebui acordată o atenție deosebită modului în care dormim, chiar dacă nu e deloc simplu, potrivit Esquire.

Pentru mulți oameni, așezarea pernei în anumite moduri, pentru a se asigura că dorm în poziția ideală pentru a reduce durerea de spate poate face toată diferența. Potrivit expertului, Daniel Giordano, co-fondatorul Bespoke Treatments, următoarele poziții pot ajuta la ameliorarea durerilor de spate:

Dacă dormim pe spate

Este indicat să așezați o pernă sub genunchi. Dormitul pe spate fără o pernă poate contribui la creșterea durerilor de spate, spune Giordano. Culcatul pe spate este recomandat, pentru că distribuie uniform presiunea corpului. „Cu toate acestea, dormitul pe spate poate crește presiunea asupra coloanei vertebrale și chiar poate provoca hiperextensia coloanei. Așa că sprijiniți o pernă, poate chiar două, sub genunchi, pentru a reduce presiunea asupra coloanei vertebrale”, spune el.

Acest lucru ajută la deschiderea spațiului dintre vertebre, ceea ce ar trebui să contribuie la eliminarea presiunii asupra discurilor intervertebrale.

Dacă dormim pe o parte

Și în acest caz, este indicată așezarea unei perne între genunchi. „Poziționarea pernei între genunchi ar trebui să ajute la alinierea coloanei vertebrale”, spune Giordano. „Această poziție reduce presiunea de pe majoritatea discurilor și este mai mult decât ideală pentru cei cu dureri acute provocate de hernia de disc sau de scolioză.”

Dacă dormim pe burtă

Așezați o pernă sub abdomen și pelvis. A sta întins pe burtă, fără pernă, poate duce la hiperextensia coloanei vertebrale și astfel la o agravare a simptomelor, spune Giordano. De aceea, susține el, este bine să punem o pernă sub abdomen și pelvis pentru a ridica ușor bazinul. „De obicei, această poziție aduce o relaxare și calmarea durerilor pentru cei cu boală de disc degenerativă, spune el.

Alte reguli pentru ameliorarea durerilor de spate

Încercați să dormiți cu o singură pernă sub cap. „Uneori, vedem o creștere a simptomelor dureroase din cauza poziției gâtului care poate pune presiune asupra mușchilor paraspinali”, explică el.

Dormiți pe o saltea medie! Dormitul pe o saltea moale nu va ajuta la alinierea coloanei, în timp ce saltelele foarte tari pot fi inconfortabile, spune Giordano. Găsiți o saltea care să fie undeva la mijloc!

Un somn mai bun poate însemna mai puține dureri de spate. „Cu toții ne dorim cel mai netulburat somn pentru a intra într-un somn profund (REM) pentru a ajuta la eliberarea hormonilor, la starea anabolică și la repararea mușchilor”, spune Giordano.

Asta înseamnă să urmați regulile normale de „igienă a somnului” și să vă asigurați că dormiți într-o cameră răcoroasă și întunecată, că stingeți toate dispozitivele electronice cu 30 de minute înainte de culcare și că țineți animalele de companie în afara patului. Vă pot perturba somnul!