Ce urmează pentru petrol? Prețurile scad, în timp ce riscurile din Orientul Mijlociu rămân
SURSA FOTO: Dreamstime - Petrol Brent
Prețurile petrolului au scăzut vineri pentru a treia ședință consecutivă, după ce diminuarea temerilor privind întreruperile aprovizionării din Arabia Saudită a avut o influență mai mare asupra pieței decât preocupările legate de extinderea conflictului din Orientul Mijlociu.
Petrolul scade pentru a treia zi. Privirile se îndreaptă spre Arabia Saudită și Strâmtoarea Hormuz
Noile confruntări dintre Arabia Saudită și rebelii houthi din Yemen au menținut riscurile geopolitice, însă investitorii au reacționat mai puternic la semnalele privind posibilitatea reluării fluxurilor de țiței.
La ora 03:19 GMT, contractele futures pentru țițeiul Brent coborâseră cu 79 de cenți, echivalentul a 0,75%, până la 104 dolari pe baril. În același timp, contractele futures pentru West Texas Intermediate (WTI) din Statele Unite erau în scădere cu 70 de cenți, sau 0,69%, la 101,20 dolari pe baril.
Ambele sortimente de referință au încheiat ședința de joi cu o scădere de aproximativ 1%, continuând astfel tendința de recul observată în ultimele sesiuni, potrivit celor realtate de Reuters.
Evoluția prețurilor pe săptămână
Brent se îndreaptă spre prima scădere săptămânală din ultimele trei săptămâni, cu o diminuare de aproximativ 0,5%. Pentru WTI, estimarea indică însă o creștere săptămânală de 1,2%.
Piața a acordat o atenție limitată noilor riscuri privind aprovizionarea, deși Arabia Saudită și rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, au efectuat joi noi atacuri la graniță.
Confruntările au contribuit la extinderea zonei de conflict din Orientul Mijlociu și au menținut presiunea asupra transporturilor și fluxurilor energetice din regiune.
Totuși, evoluția recentă a prețurilor arată că investitorii urmăresc în această perioadă în special semnalele referitoare la capacitatea Arabiei Saudite de a restabili exporturile de țiței.
Arabia Saudită încearcă să refacă fluxurile
La începutul săptămânii, petrolul s-a apropiat de cele mai ridicate niveluri din ultimele patru luni, după apariția unor informații potrivit cărora încărcările de țiței din Yanbu, important centru de export al Arabiei Saudite la Marea Roșie, fuseseră suspendate.
Riadul a anulat, de asemenea, unele livrări destinate Europei, după ce conducta sa Est-Vest a fost avariată într-un atac produs săptămâna precedentă.

Ulterior, presiunea asupra prețurilor s-a redus după informații potrivit cărora Arabia Saudită ar fi încercat să restabilească în câteva zile aproximativ jumătate din capacitatea conductei petroliere Est-Vest.
În paralel, Arabia Saudită ar fi oferit mai multe încărcături de țiței rafinăriilor din Asia, folosind transferuri de la o navă la alta în portul Sohar din Oman.
„Eforturile recente de a restabili capacitatea de export a Arabiei Saudite au redus o parte din anxietatea imediată legată de aprovizionare”, a declarat Priyanka Sachdeva, șefa departamentului de analiză a pieței la Phillip Nova.
Incertitudini privind reluarea transporturilor
Sursele consultate de Reuters au prezentat estimări diferite referitoare la perioada necesară pentru redeschiderea conductei și revenirea fluxurilor de țiței la niveluri normale.
În pofida perspectivelor privind refacerea parțială a capacității de export, petrolul se menține peste pragul de 100 de dolari pe baril.
Analiștii spun că piața așteaptă dovezi concrete privind o îmbunătățire clară și susținută a ofertei de petrol înainte ca presiunea asupra prețurilor să se reducă mai mult.
„Întrebarea cheie este dacă fluxurile fizice se pot normaliza și care ar putea fi calendarul. Dacă observăm o îmbunătățire susținută a traficului din Hormuz, o parte din avantajul geopolitic se poate relaxa și mai mult”, a spus Sachdeva.
În același timp, transportul petrolului prin regiune continuă să fie considerat riscant, pe fondul conflictului și al tensiunilor din apropierea unor rute importante pentru comerțul energetic.
Tensiuni în Strâmtoarea Hormuz
Marina Gărzilor Revoluționare din Iran a anunțat că un petrolier sub pavilion togolez a fost lovit joi, în timp ce încerca să treacă ilegal prin Strâmtoarea Hormuz, potrivit informațiilor difuzate vineri dimineață de presa de stat iraniană.
Strâmtoarea Hormuz rămâne astfel un punct important pentru evoluția pieței petroliere, în condițiile în care orice perturbare a transporturilor poate influența așteptările privind oferta globală.
Pe plan diplomatic, Statele Unite și Iranul nu au purtat discuții de pace de la eșecul, după câteva săptămâni, al unui acord interimar încheiat în iunie.
Conflictul urmează să fie discutat la Adunarea Generală a Națiunilor Unite săptămâna viitoare, iar o delegație iraniană va putea participa, potrivit Departamentului de Stat al SUA.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.