Şeful Statului Major al Armatei a explicat cum vor fi mobilizaţi cetăţenii români
Șeful Statului Major al Armatei a fost întrebat miercuri, într-o conferință de presă, care este procedura de mobilizare a cetățenilor români aflați în străinătate în cazul unei situații de război.
”Apărarea naţională este o datorie constituţională pentru fiecare cetăţean al României. Drept urmare, indiferent că avem domicilul stabil în România sau în afara teritoriului naţional, ordinele de mobilizare vor fi eliberate. În conformitate cu proiectul de Lege 446, care sper din tot sufletul ca astăzi să fie aprobat, termenul de prezentare la unităţile în care sunt luaţi în evidenţă este modificat la 15 zile. Nu aş putea să fac acum o supoziţie câţi dintre cei care au domicilul stabil în străinătate se vor prezenta la mobilizare. Dar, repet, este o datorie constituţională a fiecăruia şi o obligaţie legală”, a declarat şeful Statului Major al Armatei.
Generalul Gheorghiță Vlad a subliniat că un procent de peste 80% la mobilizarea pentru exerciții indică existența unei populații responsabile, conștiente de importanța securității naționale. El a precizat că este firesc ca, în cazul unui conflict, o parte dintre cetățeni să aleagă să părăsească țara, observând comportamente similare în Ucraina sau imediat după Revoluția din 1989. Esențial, a explicat el, este ca România să dispună de o masă semnificativă de cetățeni capabili să susțină efortul de război, iar statul trebuie să încurajeze responsabilitatea civică și îndeplinirea atribuțiilor constituționale.
Şeful Statului Major al Apărării: Trebuie să vedem cât de pregătită este Armata României
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a declarat că focusul trebuie să fie pe nivelul de pregătire al Armatei României pentru apărare, nu neapărat pe o amenințare specifică din partea Federației Ruse. Oficialul a subliniat că Armata este bine instruită, cu numeroase activități de pregătire desfășurate în ultimii ani, și dispune de un program ambițios de înzestrare.
Generalul a fost întrebat miercuri, într-o conferință de presă, cât de pregătită este Armata României, inclusiv rezerviștii, pentru a face față unei posibile invazii din partea Rusiei.
”Trebuie să vedem cât de pregătită este Armata României pentru apărare, nu neapărat pentru o ameninţare venită din partea Federaţiei Ruse. Armata României este foarte bine pregătită. În ultimii ani am avut foarte multe activităţi de instruire, în context naţional şi în context internaţional. De mai bine de 20 de ani participăm în diferite teatre de operaţii cu contingente foarte consistente. Avem un program foarte ambiţios de înzestrare. V-am dat doar câteva dintre ingredientele care ne conduc la concluzia că suntem o armată pregătită. Din toate aprecierile pe care le-am primit din partea partenerilor, pot să afirm cu tărie că Armata României este la un nivel de pregătire foarte bun”, a afirmat generalul Gheorghiţă Vlad.
Generalul Gheorghiță Vlad a subliniat că obiectivul său este recuperarea deficitului de capabilitate pe care Armata României nu a reușit să-l acopere în ultimele trei decenii. Acesta a explicat că este nevoie nu doar de resurse financiare, ci și de personal, tehnică de luptă și un cadru legislativ adecvat.
În același timp, a menționat progresele realizate recent și și-a exprimat optimismul că, în perioada următoare, vor fi create condițiile necesare pentru atingerea țintelor de capabilitate stabilite de NATO, astfel încât armata să își îndeplinească misiunile de apărare colectivă.
Putem pregăti 1.000-10.000 de militari în termen voluntari pe an
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a explicat că, în funcție de alocările bugetare, anual pot fi pregătiți între 1.000 și 10.000 de militari în termen, voluntari. El a subliniat că pentru anumite categorii de personal sunt necesare condiții specifice — cerințe fizice, evaluări psihologice și controale medicale adaptate specialității — şi a precizat că aceasta nu va însemna o formare militară complet specializată: nu trebuie aşteptat ca, în patru luni, să fie pregătiţi piloţi de F‑16 sau trăgători pentru sisteme Patriot.
”MApN a adus în discuţia publică această problemă, din punctul meu de vedere, de securitate naţională. Rezerva operaţională se situează undeva la o medie de 48 de ani în momentul de faţă. Conform legii, soldaţii gradaţi din rezerva operaţională pot fi menţinuţi şi în lucrările de mobilizare până la vârsta de 55 de ani. Cadrele militare, cele care au activat sau au fost avansate la gradele de subofiţer, maistru militar, ofiţer ca urmare a parcurgerii unor anumite stadii de pregătire în virtutea pregătirii pe care au avut-o, pot fi menţinuţi în activitate până la o vârstă de 63 de ani, după care sunt trecute în postura de retragere”, a afirmat generalul Gheorghiţă Vlad.
El a menționat că, în funcție de alocările bugetare, anual pot fi instruiți între 1.000 și 10.000 de militari în termen voluntar.
”Soluţia pe care Ministerul Apărării a identificat-o este modificarea legii 446, legea pregătirii populaţiei pentru apărare şi introducerea acestui serviciu alternativ, de militar voluntar în termen. Statul Major al Apărării, prin structurile subordonate, are capacitatea de a începe în funcţie de alocările bugetare, începând de anul viitor, acest program de pregătire pentru militari. În funcţie de alocările bugetare, repet, dacă avem alocări bugetare, putem să pregătim între 1.000 şi 10.000 de militari în termen voluntari pe an. Urmând ca din anul doi, anul trei, aceste capacităţi să crească gradual, astfel încât să putem să ne îndeplinim misiunile”, a explicat Şeful Statului Major al Apărării.
Selecție pentru serviciul militar voluntar
”Pentru anumite categorii de militari vor trebui să îndeplinească anumite condiţii fizice, să aibă anumite examene psihologice şi examene medicale corespunzătoare specialităţii în care sunt încadraţi. Nu o să fie o pregătire militară specializată 100%, să ne gândim că în patru luni o să fim în măsură să scoatem piloţi de F-16, ochitori de tanc sau trăgătorii cu instalaţiile Patriot. Este o pregătire militară de bază astfel încât să-i dea capacitatea de a fi încadrat în anumite poziţii în ştatele de organizare ale Armatei României”, a afirmat generalul Gheorghiţă Vlad.