Când vine vorba de grăsimi sănătoase, uleiul de măsline este favoritul numărul unu. Pe lângă faptul că este delicios și versatil, este considerat un adevărat medicament. Spre deosebire de majoritatea alimentelor, beneficiile uleiului de măsline sunt susținute de zeci de ani de cercetări științifice, potrivit MindandBodygreen.

Uleiul de măsline este o componentă nelipsită a dietei mediteraneene. Într-un nou studiu publicat de „Journal of the American College of Cardiology”, cercetătorii au analizat asocierea dintre utilizarea uleiului de măsline și ratele mortalității cauzate de o serie de boli cronice.

Ei au descoperit că uleiul de măsline este extrem de sănătos. Există multe tipuri de ulei de măsline, dar toate sunt produse printr-un proces care implică spălarea, zdrobirea, măcinarea și tăierea măslinelor pentru a obține uleiul. Produsul finit conține un amestec de compuși, inclusiv acizi grași, polifenoli și vitamina E.

Poate proteja împotriva aterosclerozei

Uleiul de măsline conține compuși anti-inflamatori și antioxidanți, cum ar fi polifenolii, care ajută la protejarea împotriva aterosclerozei. Compușii uleiului de măsline ajută la reducerea stresului oxidativ, la îmbunătățirea funcției vaselor de sânge și la scăderea producției de molecule inflamatorii, care joacă un rol cheie în aparitia aterosclerozei.

Reduce riscul unor afecțiuni cardiace

S-a dovedit că dietele bogate în ulei de măsline măresc colesterolul HDL protector și scad hipertensiunea arterială. Acesta este motivul pentru care consumul uleiului de măsline a fost asociat cu un risc mai scăzut de boli de inimă. Un studiu din 20216 publicat în The Journal of the American College of Cardiology a constatat că adulții din SUA care consumau zilnic mai mult de 7 grame de ulei de măsline aveau un risc cu 14% mai redus de boli de inimă.

Conține compuși anti-inflamatori puternici

Uleiul de măsline conține o serie de compuși care ajută la reglarea inflamației în organism, inclusiv polifenolii hidroxitirosol (HT) și acetat de hidroxitirosol (HT-ac). Acești compuși funcționează prin inhibarea căilor de semnalizare inflamatorie și prin reducerea supra-reglarii enzimelor inflamatorii cum ar fi ciclooxigenaza-2 (COX-2) și sintaza de oxid nitric inductibil (iNOS).

Aduce beneficii sănătății intestinale

Studiile arată că un consum regulat de ulei de măsline poate ajuta la reducerea bacteriilor care cauzează boli, la stimularea creșterii bacteriilor protectoare și la creșterea producției de acizi grași cu lanț scurt (SCFA). Studiile arată că dietele bogate în ulei de măsline ar putea crește nivelurile de bacterii lactice benefice (LAB) și ajută la modificarea raportului de bacterii intestinale într-un mod care protejează împotriva cancerului de colon.

Benefic pentru cei care au diabet de tip 2

Proprietățile anti-inflamatorii și antioxidante ale uleiului de măsline îl fac o alegere excelentă pentru cei cu diabet de tip 2. Dietele bogate în ulei de măsline reduc riscul de diabet de tip 2.

Ajută sănătatea creierului

Un studiu publicat în Nutrients a constatat că persoanele cu deficiențe cognitive ușoare, care au primit 30 ml de ulei de măsline extravirgin pe zi, timp de 6 luni, au experimentat îmbunătățiri semnificative ale scorurilor comportamentale și clinice ale demenței (CDR). În plus, a ajutat la îmbunătățirea funcției barierei hemato-encefalice (BBB), o barieră între vasele de sânge ale creierului și țesutul creierului care împiedică substanțele nocive să ajungă în creier.