Ce se întâmplă cu prețul carburanților în România. Anunțul făcut azi de ministrul Bogdan Ivan: Am vorbit cu ANPC și țin să menționez și am luat măsuri
SURSA FOTO: Facebook, Bogdan Ivan - Ministrul Energiei, Bogdan Ivan
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că România dispune de rezerve suficiente de carburanți și gaze naturale, în contextul tensiunilor internaționale și al creșterii cotațiilor la petrol. Oficialul respinge scenariile privind scumpiri dramatice la pompă și spune că nu există argumente economice pentru un preț de 9–10 lei pe litru.
România are stocuri de carburanți și gaze. Poate asigura 90 de zile de consum în caz de criză
Ministrul Energiei a precizat că a discutat direct cu operatorii din piața carburanților și că nivelul stocurilor este peste pragul necesar pentru siguranța energetică.
„Am discutat cu operatorii de piața suntem asigurați cu depozite în proporție de 102%, ce poate asigura aprovizionarea României în situație de avarie pentru 90 de zile, însă nu suntem în această situație. Avem o creștere cu 10% a prețului petrolului la nivel internațional, dar nu e vorba de o creștere extrem de mare.”
Potrivit ministrului, România are atât stocuri comerciale, cât și rezerve de urgență care pot fi utilizate dacă situația internațională se deteriorează. El a subliniat însă că, în prezent, nu există un risc real de întrerupere a aprovizionării.
Ce se întâmplă cu prețul caburanților
În contextul apariției unor informații privind posibile scumpiri abrupte, ministrul a transmis că a discutat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor pentru a preveni eventuale practici speculative.
„Am vorbit cu ANPC și țin să menționez și am luat măsuri că nu poate ajunge prețul la pompă la 10 lei”, a precizat Bogdan Ivan.
Acesta a explicat că, în condițiile actuale, ajustările de preț ar trebui să fie minime.
„O creștere mai mare de 3-5 bani la pompă nu este justificată în momentul de față. Iar acele speculații care au apărut în spațiul public cu motorina sau benzina 10 lei sunt niște minciuni sfruntate. Nu există în momentul de față niciun argument rațional, comercial, economic, pentru care s-ar putea ca să ajungă prețul la pompă la aceste cote de 10 lei sau apropiat de 10 lei”, a declarat luni ministrul Energiei.
Statul, în alertă și monitorizare permanentă
Bogdan Ivan a arătat că autoritățile sunt în alertă încă de la începutul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu și că evoluțiile sunt urmărite zilnic.
„Vreau să elimin scenariul prin care se induce panica la nivel național”, a spus ministrul.
El a exclus și ipoteza unei scumpiri de 30% la carburanți, calificând un astfel de scenariu drept nerealist în actualele condiții de piață.
Pe segmentul gazelor naturale, ministrul Energiei a evidențiat gradul ridicat de independență energetică al țării.
“România, din fericire, este ţara care produce aproximativ 90% din gazele pe care le consumă în momentul de faţă. Din acest motiv, este extrem de important pentru strategia de securitate energetică a României în perioada următoare să ne asigurăm, pe de o parte, că producem suficiente gaze pentru piaţa internă şi, doi, să diversificăm capacităţile de aprovizionare cu gaze atât în România, cât şi în întreaga regiune. (…) Vorbim de o piaţă liberalizată, vorbim de piaţa în care astăzi, la nivel naţional, noi ne acoperim aproximativ 90% din consumul intern, iar în clipa în care avem deja acest mecanism transpus în transparenţă, care o să fie activ de la 1 aprilie 2026, cu preţ reglementat atât la producător, cât şi la transportator, distribuitor, furnizor, vorbim despre o stabilitate în preţ.
În momentul de faţă, este evident, avem un preţ pe piaţă, dar indiferent de preţul din piaţă, în România gazele naturale pentru populaţie se vând la un preţ plafonat, ceea ce automat va duce la stabilitatea preţului şi, indiferent de contexte, nu va putea să crească acest preţ. Actul normativ despre care vorbesc l-am pus săptămâna trecută în transparenţă, am discutat despre el, l-am prezentat şi urmează să fie adoptat, dacă nu în joia asta, cel târziu săptămâna viitoare, într-o şedinţă de Guvern”, a declarat Ivan, la sediul central al PSD.
„Am semnat un acord regional la Washington pentru gaze naturale care pot veni din SUA”, a mai declarat ministrul.
Acest acord ar putea consolida securitatea energetică pe termen mediu, în special în cazul unor perturbări majore ale fluxurilor internaționale.
Avertisment din piață: pragul de 9–10 lei ar putea deveni „realist” în anumite condiții
În paralel, președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, a transmis într-o analiză că depășirea pragului de 9–10 lei pe litru ar putea deveni „realistă” dacă prețul țițeiului se stabilizează pe termen mai lung la 90–100 dolari/baril, pe fondul escaladării militare din Orientul Mijlociu și al riscurilor privind traficul prin Strâmtoarea Ormuz.
Deocamdată însă, Ministerul Energiei susține că piața internă este stabilă, iar creșterea de aproximativ 10% a cotațiilor internaționale nu justifică majorări semnificative la pompă.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





