Ion Iliescu, un lider atipic al epocii comuniste. A adoptat unul sau doi fii?
Cel mai recent episod al serialului documentar „Ion Iliescu – Istoria neștiută” a scos la iveală un episod mai puțin cunoscut din viața personală a primului președinte post-decembrist, prezentând latura sa umană, diferită de portretul clasic al liderilor comuniști.
Deși nu a avut copii biologici, Iliescu s-a înscris într-o tendință specifică elitei comuniste de a adopta copii, o practică întâlnită și în alte state din blocul estic.
Istoricul Lavinia Betea a explicat, în dialog cu jurnalistul Ionuț Cristache, că în epoca postbelică adopțiile aveau și o dimensiune ideologică, fiind considerate gesturi de solidaritate cu victimele regimului.
Ea a menționat că liderii sovietici obișnuiau să înfieze copiii camarazilor morți în timpul Războiului Civil din 1917, iar Stalin însuși ar fi adoptat copilul unui prieten apropiat. Potrivit istoricului, soția lui Stalin ar fi avut grijă și de un fiu nelegitim al acestuia, născut în perioada deportării sale în Siberia.
Fenomenul adopțiilor s-a extins și în România după cel de-Al Doilea Război Mondial, în contextul foametei și secetei din Moldova, când au fost înființate numeroase leagăne de copii în București.
Betea a precizat că, deși s-a speculat mult pe tema faptului că Ion Iliescu ar fi avut doi fii adoptați, singura adopție certă este cea a lui Mihai Bujor Sion.
„Liderii sovietici au înfiat copii ai tovarășilor morți în Războiul civil (din 1917, împotriva puterii țariste – n.red.). Inclusiv Stalin a înfiat copilul unui prieten. Și de un fiu nelegitim al lui Stalin, „croit” pe vremea când era deportat în Siberia, a avut grijă soția lui.
La noi s-au făcut aceste înfieri după război (al Doilea Război Mondial – n.red.), pe vremea foametei și secetei mari din Moldova, din 45-46. Se înființaseră niște leagăne de copii în București”, a explicat istoricul Lavinia Betea în podcastul Gândul.
Iliescu, secretarul de partid care zâmbea și se plimba cu soția la braț prin Iași: „Era ceva cu totul deosebit”
Istoricul a subliniat că fostul președinte Ion Iliescu se distingea clar de modelul tipic al activistului de partid, caracterizat prin zel ideologic, rigiditate și supunere necondiționată față de conducerea superioară.
După perioada petrecută la Timișoara, Iliescu a fost numit prim-secretar al Comitetului Județean PCR Iași între 1974 și 1979. Această etapă a fost descrisă drept una calmă, aproape boemă, în care viitorul lider al României ducea o viață echilibrată și lipsită de excese. Potrivit Laviniei Betea, Iliescu obișnuia să se plimbe prin oraș la braț cu soția sa, Nina, un comportament neobișnuit pentru un lider de partid.
Ea a arătat că în timp ce Ceaușescu cerea activiștilor să muncească fără încetare, Iliescu își respecta programul ca un funcționar, apoi își dedica timpul vieții de familie și activităților cotidiene, precum mersul la piață sau la magazine.
Istoricul a adăugat că acest comportament, alături de atitudinea sa deschisă și zâmbitoare, l-au făcut un personaj atipic în rândul aparatului de partid, unde se impunea o atitudine sobră și o mimică impasibilă.
„La Iași îi fascinează pe intelectuali. Nu era genul de om care să se consume – o expresie tipică nucleului de putere – să arzi pentru cauză, se știa că petrece orele de muncă întocmai ca un funcționar. Or Ceaușescu ar fi vrut mai mult decât zi lumină.
După ce se termină acele ore o ia pe doamna Nina la braț și merg la piețe și la magazine împreună. Cine a mai văzut un prim secretar care să facă așa ceva? Era ceva cu totul deosebit.
Cine a mai văzut un secretar care zâmbește, mimica unui secretar de partid trebuia să fie una impenetrabilă, a unui om foarte grav, atât de preocupat de viitorul lumii încât nici n-are vreme să zâmbească”, a povestit Lavinia Betea despre fostul președinte al României.
Interesul pentru cultură manifestat de Iliescu
Tot la Iași, Iliescu s-a remarcat prin interesul pentru cultură și dialogul cu mediul universitar. Pe biroul său se aflau mereu reviste și publicații străine, precum Le Monde sau Paris Match, care impresionau intelectualii locali.
Lavinia Betea a subliniat că Iliescu prefera discuțiile cu rectori, profesori și artiști, în locul întâlnirilor legate de producția industrială.
Aceste preocupări au ajuns prin rapoarte la Nicolae Ceaușescu, care nu privea cu ochi buni astfel de înclinații „spirituale”, considerând că un lider comunist trebuia să se concentreze pe rezultatele economice, nu pe viața culturală.
„Pe biroul lui trona un teanc de reviste străine, ziare, Le Monde, Paris Match, cu care impresiona intelectualii. Prefera să stea de vorbă cu rectori, cu profesori universitari, cu artiști, scriitori.
Ceea ce, sigur, veneau rapoartele la Ceaușescu și displăcea. Trebuia să fie preocupat de producția materială, nu de această producție spirituală”, a mai explicat Lavinia Betea.
