Întâlnire la nivel înalt între Cătălin Predoiu și șefa comunității de informații a SUA, Tulsi Gabbard
Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut pe 17 februarie o întâlnire bilaterală, în premieră, cu directoarea Office of the Director of National Intelligence, Tulsi Gabbard, la sediul instituției din Statele Unite ale Americii, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Interne.
Discuțiile au vizat consolidarea cooperării în domeniul informațiilor și creșterea capacității de reacție a agențiilor specializate în fața noilor provocări de securitate globală.
Printre temele abordate s-au numărat terorismul, criminalitatea organizată transnațională, cybercriminalitatea, războiul asimetric, riscurile emergente și amenințările hibride.
De asemenea, au fost analizate provocările generate de traficul de droguri și de fenomenul migrației ilegale, inclusiv situațiile în care acestea sunt instrumentalizate de actori statali sau non-statali.
S-a discutat despre strategiile menite să întărească cooperarea inter-agenții dintre România și SUA
În cadrul întrevederii, Cătălin Predoiu, cunoscut ca Mr. Schengen, a subliniat importanța strategică a regiunii Mării Negre atât pentru România, cât și pentru Statele Unite. Întâlnirea a oferit și prilejul unui schimb de opinii privind evoluțiile geopolitice la nivel global, cu accent pe situația din zona Mării Negre și din regiunea Asia-Pacific.
Potrivit mesajului publicat de Ministerul Afacerilor Interne pe pagina oficială de Facebook, șeful MAI a evidențiat faptul că ODNI coordonează 18 agenții de informații ale SUA.
Cătălin Predoiu a precizat că discuția cu directoarea Tulsi Gabbard a reprezentat un prilej excelent pentru trecerea în revistă a strategiilor menite să întărească cooperarea inter-agenții dintre România și SUA, atât la nivel strategic, cât și operațional.
Totodată, ministrul a arătat că această primă întâlnire deschide calea dezvoltării și aprofundării colaborării deja existente între cele două state în domeniul informațiilor.
La final, cei doi oficiali au convenit asupra continuării dialogului și menținerii unui contact permanent între MAI și ODNI, pe teme de interes comun și în limitele competențelor instituționale.
Mesajul integral postat de MAI astăzi, 21 februarie
„Întrevedere la Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite: Viceprim-ministrul Cătălin Predoiu a avut o întâlnire de lucru cu directoarea Tulsi Gabbard
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) informează: În data de 17 februarie, la sediul Oficiului Directorului Național pentru Informații (Office of the Director of National Intelligence-ODNI) al SUA, a avut loc o întâlnire bilaterală, în premieră, între Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu și directoarea ODNI, Tulsi Gabbard.
Cei doi demnitari s-au concentrat pe subiecte precum creșterea nivelului de reacție a agențiilor de informații în fața noilor provocări de securitate contemporane globale, de la terorism și criminalitate globală, până la cybercriminalitate și război asimetric, riscuri emergente și amenințări hibride, dar și provocările legate de traficul de droguri și instrumentalizarea migrației ilegale, generate atât de actori statali, cât și non-statali.
În context, oficialul român a menționat importanța strategică a Mării Negre atât pentru România, cât și pentru SUA. Întâlnirea a prilejuit un schimb de păreri privind evoluțiile geopolitice la nivel global, atât în regiunea Mării Negre, cât și în Asia-Pacific. Cei doi oficiali au convenit continuarea dialogului și menținerea unui contact permanent între MAI și ODNI pe teme de interes comun, potrivit competențelor.
„ODNI coordonează nu mai puțin de 18 agenții de informații ale SUA. Discuția cu doamna Gabbard a fost un excelent prilej de a trece în revistă strategii privind întărirea cooperării inter-agenții între România și SUA la nivel strategic și operațional. Această primă întâlnire deschide calea dezvoltării cooperării foarte bune pe care cele două țări o desfășoară în prezent în domeniul informațiilor”, a declarat Cătălin Predoiu”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Ministerului de Interne.


