Când trecem la euro? Anunțul președintelui CFA România: Aceste dezechilibre macroeconomice ne îndepărtează

Când trecem la euro? Anunțul președintelui CFA România: Aceste dezechilibre macroeconomice ne îndepărtează

SURSA FOTO: Dreamstime - Euro, România

Publicat de Leonard Bădilă la 27 ianuarie 2026, 16:24

România se îndepărtează tot mai mult de obiectivul aderării la zona euro, iar experții estimează că intrarea în uniunea monetară nu va fi posibilă mai devreme de peste 13 ani, un orizont mai îndepărtat decât cel avansat în 2024, când estimarea era de aproximativ 11 ani. Potrivit lui Adrian Codirlaşu, președintele Asociației CFA România, această evoluție este determinată în principal de politicile fiscale aplicate în ultimii ani.

Evaluările comunității CFA România arată că deficitele bugetare ridicate și persistente au generat dezechilibre macroeconomice semnificative. Acestea se reflectă în niveluri ridicate ale inflației, în rate mari ale dobânzilor și într-o creștere accelerată a datoriei publice.

România se îndepărtează de zona euro

Conform analizei prezentate de Adrian Codirlaşu, aceste dezechilibre macroeconomice îndepărtează România de îndeplinirea criteriilor necesare pentru aderarea la zona euro într-un orizont de timp cel puțin mediu.

„Conform anticipaţiilor comunităţii CFA din România, intrarea României în zona euro s-a îndepărtat. Ce a cauzat această evoluţie este în special politica fiscală din ultimii ani. Deficitele bugetare ridicate şi persistente cauzează inflaţie ridicată, rate de dobândă ridicate precum şi datorie publică mare. Aceste dezechilibre macroeconomice ne îndepărtează de posibilitatea de aderare la zona euro într-un orizont de timp cel puţin mediu”, a declarat preşedintele Asociaţiei CFA România.

În acest context, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a înregistrat o ușoară scădere în luna decembrie, diminuându-se cu 0,6 puncte. Cele două componente ale indicatorului au avut evoluții diferite. Componenta de anticipații a crescut cu 4,4 puncte, ajungând la valoarea de 38,6, pe fondul așteptărilor privind continuarea politicilor de reducere a deficitului bugetar. În schimb, componenta de condiții curente a scăzut semnificativ, cu 10,6 puncte, ca urmare a scăderii puternice a consumului în lunile octombrie și noiembrie.

Rata anticipată a inflației pentru un orizont de 12 luni, respectiv până în ianuarie 2027, a crescut comparativ cu luna precedentă și a atins nivelul de 6,65%. Cu toate acestea, 68% dintre participanți anticipează o reducere a ratei inflației în următoarele 12 luni față de nivelul actual.

euro
SURSA FOTO: Dreamstime/Euro

Aproximativ 96% dintre participanți estimează o depreciere a monedei naționale în următoarele 12 luni

În ceea ce privește cursul de schimb euro/leu, aproximativ 96% dintre participanți estimează o depreciere a monedei naționale în următoarele 12 luni. Valoarea medie a cursului anticipat este de 5,1375 lei pentru un euro la un orizont de șase luni și de 5,1894 lei pentru un euro la un orizont de 12 luni.

Pe piața imobiliară, 59% dintre participanți anticipează o stagnare a prețurilor proprietăților rezidențiale din mediul urban în următoarele 12 luni. Totodată, 64% consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, iar 32% le apreciază ca fiind corect evaluate.

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2026 este estimat la o valoare medie de 7% din produsul intern brut

În ceea ce privește finanțele publice, deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2026 este estimat la o valoare medie de 7% din produsul intern brut. Anticipațiile de creștere economică indică un ritm modest, de 0,8% în anul 2025 și de 0,9% în anul 2026. Datoria publică, exprimată ca procent din PIB, este așteptată să se majoreze la 61% în următoarele 12 luni.

În pofida acestor evoluții, aproximativ 91% dintre participanți anticipează menținerea României, în următoarele 12 luni, în categoria de rating recomandată investițiilor.

Asociația CFA România, condusă de Adrian Codirlaşu, este organizația profesioniștilor în investiții din România care dețin titlul de Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute din Statele Unite ale Americii. Asociația face parte din rețeaua celor peste 160 de societăți membre ale CFA Institute și are ca misiune promovarea intereselor specialiștilor în investiții și menținerea unor standarde ridicate de integritate și excelență profesională.

În prezent, Asociația CFA România are peste 250 de membri deținători ai titlului CFA, iar comunitatea CFA include și aproximativ 140 de candidați înscriși la unul dintre nivelurile de examinare. Membrii asociației activează într-o varietate de domenii, lucrând pentru instituții de reglementare, instituții supranaționale, bănci, firme de asigurări, societăți de intermediere de valori mobiliare, companii de administrare a activelor, fonduri de pensii, firme de consultanță, sectorul public, instituții de învățământ și companii din diverse sectoare economice.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.