Când trece România la euro. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a anunțat condiția: Nu este o treabă ușoară
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat miercuri că o eventuală aderare la zona euro depinde în mod esențial de consolidarea fiscală. Potrivit acestuia, România trebuie să coboare deficitul bugetar sub pragul de 3% și să mențină o creștere economică superioară deficitului pentru a putea avansa discuțiile privind calendarul intrării în uniunea monetară.
Deficitul bugetar, condiție-cheie pentru euro
Guvernatorul BNR a subliniat că atingerea țintei de deficit nu reprezintă un obiectiv ușor, însă este esențială pentru stabilitatea macroeconomică și credibilitatea externă.
„Când vom reuși să ducem deficitul bugetar la 3% – și nu este o treabă ușoară – vom începe să discutăm despre un termen. Dacă programul actual, care înseamnă aducerea deficitului sub 3% în următorii 2-3 ani, funcționează, probabil că discutăm în 5 ani despre intrarea în zona euro”
Declarația vine în contextul dezbaterilor tot mai frecvente privind decalajul României față de alte state din regiune.
Isărescu a comentat percepțiile publice generate de aderarea Bulgariei la zona euro, atrăgând atenția că situația trebuie analizată într-un cadru mai larg, care include și alte economii din Europa Centrală și de Est.
„Văd comparații: a intrat Bulgaria în zona euro, ce rușine pentru România? Dar de ce nu a intrat Polonia? De ce nu a intrat Ungaria? De ce nu a intrat Cehia? Rușinea României că stă în aceeași grupă cu Polonia, cu Cehia, cu Ungaria. Și Polonia are circa 70% datorie publică”
Guvernatorul a explicat că reducerea datoriei publice sub pragul de 60% din PIB presupune mai mulți ani de disciplină fiscală și o dinamică favorabilă între deficit și creșterea economică.
„Ca să scadă datoria sub 60% în România, va trebui câțiva ani buni, după ce venim cu deficitul sub 3%, să avem creștere mai mare decât deficitul, pentru că altfel aritmetic nu ai cum să ajungi la situația asta”
Impactul crizei politice asupra piețelor financiare
În cadrul aceleiași intervenții, susținută cu ocazia prezentării raportului trimestrial asupra inflației, Mugur Isărescu a făcut referire la turbulențele politice din mai anul trecut, care au avut efecte directe asupra fluxurilor de capital.
„Pachetul de măsuri guvernamentale discutat cu Comisia Europeană a stat la baza consolidării fiscale așteptate de creditori. S-a asigurat finanțarea deficitului bugetar, păstrarea ratingului de țară și păstrarea accesului României pe piețele internaționale de capital, la împrumuturi. Asta a fost prioritatea în vară, mai ales după criza din mai, când s-a văzut ce înseamnă o criză politică, după demisia premierului. Au fost ieșiri de capital de vreo 10 miliarde de euro”
Guvernatorul BNR a arătat că perioada respectivă a generat presiuni semnificative asupra rezervei internaționale.
„Ne mai ajută că am depășit criza din primăvară. Am avut o cădere brutală cu rezerva internațională, prin intervențiile noastre. Acum, și datorită aurului, avem rezerve internaționale record”
Isărescu a reamintit că episoadele de instabilitate politică au efecte rapide asupra piețelor financiare, în special asupra cursului valutar și fluxurilor de capital.
Anterior, guvernatorul declara că luna mai 2025 a fost marcată de presiuni puternice pe piața valutară și de unele dintre cele mai mari ieșiri de capital din istoria recentă.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




