Când ai legal dreptul să lipsești de la muncă. Ce arată Codul Muncii și ce trebuie să știe orice salariat

Când auzi „concediu”, te gândești instinctiv la zile libere și odihnă, dar lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Există concedii plătite, concedii medicale, concedii pentru creșterea copilului și inclusiv concedii fără plată.

Concediul de odihnă anual este garantat și are o durată minimă în Codul muncii

Concediul de odihnă este baza, adică acel drept pe care îl are orice salariat, indiferent de domeniu. Codul muncii, la art. 145 alin. (1), stabilește regula principală și arată că durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare.

Tot aici, în art. 145 alin. (2), legea mai spune că durata efectivă a concediului se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile.

Apare și o clarificare importantă, care contează mult când îți faci planurile. Art. 145 alin. (3) arată că sărbătorile legale în care nu se lucrează, plus zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv, nu intră în numărul de zile de concediu de odihnă.

Codul muncii, art. 146 alin. (1) precizează că acest concediu se efectuează în fiecare an.

Dacă apar situații care te împiedică să îl iei complet, intervine și regula de recuperare. În art. 146 alin. (2) se menționează că, atunci când salariatul nu poate efectua integral concediul în anul respectiv din motive justificate, angajatorul trebuie să acorde concediul neefectuat într-o perioadă de 18 luni, începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul.

Concediul medical este reglementat separat și are reguli diferite față de concediul de odihnă

Concediul medical nu ține doar de Codul muncii, ci este tratat prin legislație specială, pentru că implică și indemnizații plătite prin sistemul de sănătate. Actul de bază este OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, în forma publicată.

Aici apar și situații precum concediul și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, dar și concediul pentru carantină. De exemplu, OUG include prevederi despre suportarea indemnizației și despre tipurile de beneficii pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă.

Pe partea de protecție a salariatului, Codul muncii vorbește clar și despre concediere. În art. 60 alin. (1) lit. a) se arată că concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.

Tot în art. 60 alin. (1) lit. b) este inclusă și situația suspendării activității ca urmare a instituirii carantinei, când concedierea nu poate fi dispusă.

Concediul de maternitate și protecția gravidelor apar explicit în Codul muncii

Concediul de maternitate este una dintre situațiile în care legea vine cu reguli mai stricte, mai ales pe partea de protecție la locul de muncă.

În Codul muncii, art. 60 alin. (1) lit. c) prevede că concedierea nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este gravidă, dacă angajatorul a aflat despre sarcină înainte de emiterea deciziei de concediere.

Apoi, art. 60 alin. (1) lit. d) arată direct că concedierea nu poate fi dispusă pe durata concediului de maternitate. Aceste articole sunt importante pentru că separă foarte clar concediul de maternitate de alte situații obișnuite, mai ales când apar discuții despre încetarea contractului sau reorganizări interne.

Concediul pentru creșterea copilului este reglementat prin OUG 111/2010

Pentru creșterea copilului, legislația principală este OUG nr. 111/2010, disponibilă pe Portalul Legislativ. În această ordonanță, una dintre cele mai urmărite informații este legată de indemnizație.

Documentul arată, la art. 2 alin. (2), că indemnizația lunară este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului.

Practic, aici intră toate situațiile în care părintele eligibil a avut venituri impozabile și îndeplinește condițiile din actul normativ. În zona de comunicare publică, este genul de detaliu care creează multe întrebări, pentru că lumea vrea să știe exact cum se calculează suma.

Concediul fără plată este un drept legal, dar cu reguli stabilite intern

Concediul fără plată e una dintre cele mai frecvente soluții când apar situații personale care nu intră în concediul de odihnă sau în concediul medical.

Codul muncii, la art. 153 alin. (1), spune că pentru rezolvarea unor situații personale salariații au dreptul la concedii fără plată. Apoi, art. 153 alin. (2) precizează că durata concediului fără plată se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

Asta înseamnă că legea îți recunoaște dreptul, dar detaliile concrete pot diferi de la o companie la alta, în funcție de ce este scris în regulile interne.

Concediile pentru formare profesională pot fi cu sau fără plată și au pași clari de urmat

Formarea profesională e tratată separat în Codul muncii, iar aici apar câteva lucruri foarte practice pentru salariați.

În primul rând, Codul muncii, art. 154 alin. (1) arată că salariații au dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesională. Tot acolo, în art. 154 alin. (2), se precizează că aceste concedii se pot acorda cu sau fără plată.

Dacă vorbim de concediu fără plată pentru formare profesională, Codul muncii, la art. 155 alin. (1), arată că acesta se acordă la solicitarea salariatului, pe perioada formării profesionale urmate din inițiativa sa.

În același articol, art. 155 alin. (2) precizează și limita: angajatorul poate respinge solicitarea doar dacă absența salariatului ar prejudicia grav desfășurarea activității.

Mai departe, pentru procedură, art. 156 alin. (1) stabilește că cererea de concediu fără plată pentru formare profesională trebuie înaintată cu cel puțin o lună înainte și trebuie să includă data de începere, domeniul, durata și denumirea instituției de formare profesională.

Tot Codul muncii, la art. 156 alin. (2), arată că efectuarea acestui concediu se poate realiza și fracționat în cursul unui an calendaristic, pentru susținerea unor examene.