Călin Georgescu a luat decizia. Și-a suspendat personal activitatea. Rămâne fără venituri până în 2026

Călin Georgescu a luat decizia. Și-a suspendat personal activitatea. Rămâne fără venituri până în 2026

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea - Călin Georgescu

Publicat de Alexandra Iana la 20 septembrie 2025, 15:12

Călin Georgescu, fost candidat la președinția României, și-a suspendat activitatea de lector la Universitatea din Pitești pentru întreg anul universitar 2025-2026, rămânând astfel fără venituri, în ciuda unor informații privind o presupusă decizie a Senatului universitar.

Călin Georgescu și-a suspendat activitătea de lector la Universitatea din Pitești

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din România, și-a solicitat suspendarea activității de lector la Universitatea din Pitești, instituție afiliată Universității Politehnica. Cererea are valabilitate pe întreaga perioadă a anului universitar 2025-2026.

Această decizie vine după ce, încă din februarie 2025, Georgescu își întrerupsese activitatea didactică, ceea ce l-a lăsat fără surse de venit în ultimele opt luni. În presă au circulat informații conform cărora Senatul universității l-ar fi suspendat din cauza unor „probleme penale”, însă acestea au fost infirmate – suspendarea fiind, de fapt, la inițiativa lui, potrivit surselor Newsweek România.

Ultima remunerație încasată de acesta a fost în octombrie 2024, în valoare de 7.500 lei net. Totuși, în anii anteriori, salariul său de lector a variat considerabil, coborând uneori chiar la 736 lei pe lună. Deși în prezent nu mai obține venituri, Georgescu locuiește într-o vilă din Mogoșoaia, cumpărată la sfârșitul anului trecut cu peste 500.000 de euro.

Universitatea Politehnica a confirmat că acesta a depus mai multe solicitări de suspendare a contractului individual de muncă, cea mai recentă fiind valabilă până la sfârșitul anului universitar 2025-2026.

Prin urmare, Georgescu nu va reveni la catedră în viitorul apropiat și rămâne, cel puțin pentru moment, fără venituri regulate.

Ce dezvăluie rechizitoriul în cazul lui Călin Georgescu

Potrivit documentelor întocmite de procurori, Călin Georgescu ar fi pregătit de mai mulți ani un plan prin care urmărea să obțină controlul politic.

Investigația arată că acesta și-ar fi construit o rețea de influență, din care făceau parte persoane cu trecut controversat, dispuse să îl sprijine constant – inclusiv financiar.

Un exemplu invocat de anchetatori este Horațiu Potra, care i-ar fi achitat chiria pentru o mașină de lux și i-ar fi oferit sume de bani în repetate rânduri.

Procurorii mai notează că probele colectate sugerează faptul că susținătorii lui Georgescu ar fi discutat din timp despre posibilitatea de a recurge la acțiuni de forță în context electoral.

Într-o conversație din martie 2023, purtată cu o persoană apropiată de militarii ceceni coordonați de Ramzan Kadîrov, fostul șofer al lui Georgescu – și el fost luptător în Legiunea Străină Franceză – ar fi făcut referire la acest scenariu:
„E ultima șansă alegerile care vin, dacă nu se schimbă sistemul, suntem pa… eu cred că Dumnezeu așteaptă să luptăm, nu doar să ne rugăm la el întruna, că El ne dă forță, dar dacă nu o folosim nu e cu nimic vinovat … trebuie pus parul pe ei. Simplu, nu rugăciuni și speranțe.”, se precizează în rechizitoriu.

i.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.