Procurorii s-au autosesizat în cazul lui Călin Georgescu. Există încercări de influențare a dosarului DIICOT

Procurorii s-au autosesizat în cazul lui Călin Georgescu. Există încercări de influențare a dosarului DIICOT

SURSA FOTO: Dreamstime - Călin Georgescu

Publicat de Corina Chiriac la 20 septembrie 2025, 08:49

Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au autosesizat după ce au apărut informaţii că apropiaţi ai fostului candidat la preşedinţie Călin Georgescu ar fi încercat să influenţeze desfăşurarea dosarului DIICOT.

Procurorii se autosesizează după încercările de influențare a dosarului DIICOT

La scurt timp după ce Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat trimiterea dosarului în judecată, pe reţelele sociale au apărut comentarii potrivit cărora o bună parte din acuzaţii ar putea fi anulate. Motivul invocat este prescripţia în ceea ce priveşte presupusa favorizare a făptuitorului, fapt legat de întâlnirea din 2019 dintre judecătoarea Adriana Stoicescu şi Călin Georgescu.

Potrivit relatării magistratului, în acea discuţie Călin Georgescu i-ar fi promis că va ajunge preşedinte al României şi i-a oferit funcţia de ministru al Justiţiei, propunere pe care Adriana Stoicescu a respins-o.

Potrivit unor surse oficiale, care au solicitat să rămână anonime, procurorii au deschis investigaţia din oficiu după apariţia unor informaţii conform cărora persoane apropiate lui Călin Georgescu ar fi încercat să ia legătura cu Adriana Stoicescu, în speranţa de a găsi pe cineva capabil să influenţeze desfăşurarea dosarului DIICOT.

Plângerea îl vizează pe fostul candidat la preşedinţie, acuzat că, alături de mai mulţi complici, ar fi înşelat un om de afaceri din Buzău. Victima ar fi plătit 1,1 milioane de euro pentru deschiderea unei linii de credit de 6 milioane, însă nu doar că finanţarea nu a fost obţinută, dar nici suma achitată nu i-a fost restituită.

Călin Georgescu
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Parchetul General preia cazul după investigarea Adrianei Stoicescu

Având ca punct de plecare datele privind sprijinul cerut de anturajul lui Călin Georgescu, anchetatorii au solicitat interceptarea judecătoarei, măsură autorizată şi apoi reînnoită în mod repetat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Odată declanşată ancheta care o viza pe Adriana Stoicescu, competenţa de a cerceta şi celelalte acuzaţii formulate împotriva lui Călin Georgescu şi a apropiaţilor săi a revenit Parchetului General.

În timpul audierii sale ca martor, Adriana Stoicescu a respins acuzaţiile care i se aduceau.

„Martora a mai susținut că nu cunoaște ce probleme judiciare are Georgescu Călin și nu i s-a solicitat de către nimeni să intervină în vreun fel în rezolvarea acestora și nu îl cunoaște pe ofițerul de poliție Ion Negoescu”, se arată în rechizitoriul PÎCCJ.

După încheierea audierilor, anchetatorii au hotărât să închidă cazul împotriva Adrianei Stoicescu.

Marin Burcea, aghiotantul care gestionează legăturile externe ale lui Georgescu

Ancheta care a vizat şi grupul de susţinători ai lui Călin Georgescu a scos la lumină un element esenţial până acum necunoscut.

„La de 20 ianuarie 2025, Burcea Marin a convenit cu ambasadorul Regatului Arabiei Saudite în România o întrevedere cu Georgescu Călin, aceasta materializându-se pe data de 21 ianuarie 2025 la sediul acestei misiuni diplomatice, în intervalul orar 11:55 – 12:36”, se precizează în rechizitoriul procurorilor.

Marin Burcea, fost luptător în Legiunea Străină, a devenit practic aghiotantul lui Călin Georgescu, gestionând toate relaţiile acestuia cu exteriorul după hotărârea Curţii Constituţionale.

Potrivit Antena 3 CNN, iniţiativa întâlnirii a venit din partea diplomaţilor saudiţi, însă nu este clar dacă aceasta a avut caracter pur protocolar sau a urmărit transmiterea unui mesaj mai delicat.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.