La ce schimbări trebuie să se aștepte românii când ajung în Bulgaria, după trecerea la moneda euro?

Românii care călătoresc în Bulgaria trebuie să țină cont de schimbările aduse de adoptarea monedei euro, explică jurnalista Iulia Bahovski, româncă stabilită în Bulgaria care a urmărit îndeaproape procesul de aderare la zona euro.

Aceasta a reamintit, într-un interviu acordat pentru Mediafax, că, începând cu 1 ianuarie 2026, Bulgaria a devenit oficial al 21-lea stat membru al zonei euro, euro devenind astfel moneda oficială pentru plata produselor și serviciilor, iar leva fiind scoasă treptat din circulație.

Conform legii adoptării monedei europene, prețurile trebuie afișate în ambele valute până la 8 august, însă leva și euro vor putea fi folosite împreună doar până la 31 ianuarie. După această dată, plata se va face exclusiv în euro, atât numerar, cât și cu cardul, iar bancomatele vor distribui doar euro.

Mediafax: – La ce schimbări să se aștepte românii când ajung în Bulgaria, după trecerea la euro?

Iulia Bahovski: – Faptul că de la 1 ianuarie 2026 Bulgaria a devenit oficial al 21-lea stat din zona euro înseamnă practic că euro este acum moneda oficială pentru plata produselor și serviciilor, leva fiind scoasă din circulație.

Cu toate acestea, conform Legii adoptării euro, prețurile trebuie afișate în ambele valute până la 8 august anul acesta. Leva și euro vor putea fi folosite însă împreună doar o lună – până la 31 ianuarie. După această dată, se va putea plăti doar în euro, atât numerar cât și cu cardul, iar de la bancomate se vor retrage euro direct.

Plata în lei în restaurantele și stațiunile din Bulgaria nu mai este garantată

Bahovski a precizat că, deși unele restaurante și stațiuni mai acceptau plata în lei, aceasta este doar o convenție privată și nu este garantată. Ea a mărturisit că este dificil de anticipat dacă această practică se va păstra pe termen lung, dar, la câteva zile după aderarea la euro, există încă locuri în care românii pot plăti în moneda națională.

Mediafax: – În unele restaurante/stațiuni, românii puteau plăti chiar și în lei. O să mai poate face asta la vară?

Iulia Bahovski: – Valuta oficială a statutului fiind euro, orice accept de plată în altă monedă, inclusiv în lei românești, este o convenție privată, negarantată, o formă de „Sunteți bine veniți, indiferent de națiune și moneda proprie”, a unor entități comerciale.

E dificil de spus dacă își vor păstra acest obicei, deși, acum la câteva zile după aderarea la euro, există restaurante în care încă se poate plăti în lei.

Se prevăd scumpiri ale produselor/serviciilor în Bulgaria?

Referitor la posibile creșteri de prețuri, Bahovski a menționat că orice majorare este controlată de instituțiile statului. În anii anteriori, au existat creșteri la anumite produse, cauzate de factori externi, cum ar fi prețul energiei și schimbările climatice, dar și de structura pieței interne.

Astfel, eventualele scumpiri care ar putea apărea nu sunt legate direct de trecerea la euro. Ea nu se așteaptă creșteri drastice de prețuri.

Pentru o ședere plăcută în Bulgaria, Bahovski recomandă atenție sporită la etichetele cu prețuri afișate dublu și folosirea cursului oficial fix de 1 euro = 1,95583 leva. Ea sfătuiește turiștii să folosească cardurile, dar să fie pregătiți și pentru plăți în numerar, verificând ca restul primit să fie tot în euro.

Mediafax: – Se prevăd scumpiri ale produselor/serviciilor în acest context?

Iulia Bahovski: – Creșterea prețurilor, în această perioadă, este atent supravegheată de presa din Bulgaria și riguros controlată de stat, prin instituțiile acreditate. Chiar și practicile care, în mod normal, ar fi privite ca un exercițiu al economiei libere, de piață, sunt privite în această perioadă de tranziție la euro, să nu fie tendențioase, fiind controlată justificarea acestora.

În general, în anii anteriori au existat deja creșteri de preț, chiar la produsele alimentare, datorate în principal factorilor externi, creșterii prețurilor la energie și schimbărilor climatice și structurii pieței interne din anumite domenii.

Așa că dacă vor apărea scumpiri, se vor datora acelorași factori, sau, guvernului, care poate anunța schimbări de taxe și impozite, așa cum prevedea primul buget în euro al țării, retras sub presiunea protestelor de stradă, și urmat, așa cum bine știm de demisia guvernului de la Sofia, din decembrie anul trecut. Este posibil să se observe unele mici scumpiri în prețuri, dar în niciun caz o majorare drastică de prețuri.

Medifax: – Aveți recomandări pentru o ședere fără probleme, din punct de vedere monetar, în Bulgaria?

Iulia Bahovski: – Atenție mare la etichetele cu prețurile afișate dublu, la cursul de schimb să fie cel oficial fix de 1 € = 1,95583 leva. Recomand utilizarea cardurilor, însă trebuie să fim pregătiți și pentru plăți în numerar, caz în care să fim atenți la banii pe care îi primim rest, să fie în euro.