Rezultatul negocierilor dintre PNL și PSD! Nicolae Ciucă anunță creșteri de pensii, alocații și salarii

Totodată, premierul propus de PNL a spus că persoanele cu pensie peste 4.000 de lei nu vor mai fi scutite de la plata CASS iar alocațiile pentru copiii între o zi şi doi ani vor fi de 600 de lei, în timp ce alocația pentru cei mai mari de doi ani va creşte la 243 de lei. Nicolae Ciucă a subliniat și faptul că salariul minim va crește la 2.550 lei.

„Am convenit pe capitolul Social, l-am încheiat. Am convenit pe acordul politic, s-a încheiat, este redactat. Avem, în continuare, de ajustat câteva elemente la capitolul Justiţie şi am demarat negocierile pe ministere. În momentul acesta, fiecare dintre noi am convenit să luăm o pauză şi o să continuăm discuţiile, în interior, urmând ca în această după-amiază sau mâine dimineaţă, în funcţie de cum stabilim cu liderii de partide, să reluăm negocierile”, a declarat Nicolae Ciucă în ziua de vineri, 19 noiembrie.

Nu există nicio discuție ca vreuna dintre formațiuni să iasă din coaliție

De asemenea, acesta a afirmat că fiecare minister este foarte important şi „nu există absolut niciun fel de discuţie ca vreuna dintre formaţiuni să iasă din coaliţie”.

Declarația acestuia a fost făcută în contextul în care UDMR au ameninţat cu plecarea de la negocieri, în cazul în care nu primesc Ministerul Dezvoltării.

„Sunt tehnici de negociere şi fiecare dintre partide îşi negociază obiectivele. Nici noi nu vrem să intrăm în coaliţia de guvernare fără PSD, UDMR şi minorităţi”, a completat Nicolae Ciucă.

Acesta a fost întrebat  și dacă PNL va ceda Ministerul Dezvoltării şi dacă se ia în calcul să rămână tot la UDMR.

„În acest moment, se poartă negocieri, urmând ca în funcţie de deciziile, care o să fie luate în fiecare dintre formaţiuni, să ne întoarcem la masa negocierilor şi să găsim soluţii. Au fost stabilite următoarele elemente: va creşte pensia minimă de la 800 la 1.000 de lei, o să fie indexate pensiile cu 10%, pentru cei care au un cuantum între 1.000 şi 1.600 de lei, se va acorda un cuantum de indemnizatie de 1.200 de lei, de la începutul anului viitor, doar pentru anul viitor. Cei care au pensie mai mare de 4.000 de lei nu o să mai fie scutiţi de plata CASS-ului.

De asemenea, se va acorda cea de-a 13 indemnizaţie pentru persoanele cu handicap. Pentru copiii între o zi şi doi ani se va asigura plata a 600 de lei lunar, iar alocaţia va creşte la 243 de lei. De asemenea, salariul minim va creşte la 2.550 (…) Am convenit, împreună cu celelalte partide, ca acesta să poată să fie acordat pe 24 de luni”, a transmis Nicolae Ciucă.

Care este impactul şi sursa de finanţare a tuturor acestor măsuri?

„Impactul total este de aproximativ 13,6 miliarde, dacă nu mă înşel, şi urmează ca prin măsurile care o să fie asigurate în tot ceea ce înseamnă colectarea taxelor şi partea de dublare a redevenţelor să se găsească soluţii, plus celelalte măsuri fiscale, care o să fie”, a mai spus premierul propus de PNL, înainte de a puncta că nu va exista „taxa de lux”.

„Fără taxă pe lux, nu o să fie crescute taxele. O să rămânem pe cotă unică şi, de asemenea, asigurăm pe toată lumea că o să alocăm 7% din PIB”, a conchis Ciucă.