Stelian Bujduveanu a scris într-o postare realizată pe Facebook că fondurile vor fi utilizate pentru modernizarea liniilor de tramvai, reabilitarea depourilor și achiziția de noi tramvaie și troleibuze.

Stelian Bujduveanu spune că primăria a apelat la Banca Europeană de Investiții pentru asigurarea cofinanțării

Pe lângă finanțarea europeană nerambursabilă, de aproape 2 miliarde de lei, Primăria Capitalei a apelat la Banca Europeană de Investiții pentru asigurarea cofinanțării. BEI a aprobat un împrumut de 300 de milioane de euro pentru susținerea proiectelor prioritare în domeniul mobilității și modernizării transportului public de suprafață, precum și pentru proiecte esențiale în domeniul termoficării.

Această combinație de fonduri europene, împrumuturi externe și resurse proprii va permite realizarea unor investiții majore, greu de atins prin alte surse de finanțare, consolidând dezvoltarea infrastructurii de transport și a serviciilor publice din București.

„Astăzi a fost un moment important pentru Capitală și sunt bucuros că am marcat finalul acestui mandat printr-o investiție esențială pentru viitorul orașului. Am semnat cea mai mare finanțare europeană destinată transportului public din București. Aproape 400 de milioane de euro vor fi investite în modernizarea liniilor de tramvai, reabilitarea depourilor și achiziția de noi tramvaie și troleibuze.

Pe lângă cele aproape 2 miliarde de lei finanțare europeană nerambursabilă, Municipiul București a apelat la Banca Europeană de Investiții pentru asigurarea cofinanțării. BEI a aprobat o finanțare de 300 de milioane de euro pentru a susține proiectele prioritare ale Primăriei Capitalei în domeniul mobilității și modernizării transportului public de suprafață, precum și proiecte esențiale în domeniul termoficării.

Această combinație de fonduri europene, împrumuturi externe și resurse proprii ne oferă capacitatea de a realiza investiții majore, imposibil de atins altfel”, a scris Bujduveanu pe Facebook.

Stelian Bujduveanu
SURSĂ FOTO: Facebook – Stelian Bujduveanu a anunțat că Bucureștiul a obținut cea mai mare finanțare europeană destinată transportului public

Semnarea acestui contract este o realizare importantă pentru bucureşteni

La rândul lui, Dan Nicula, director general ADR Bucureşti-Ilfov, a declarat că semnarea acestui contract este o realizare importantă pentru bucureşteni.

„Abordarea Primăriei, care valorifică inteligent un mix de fonduri europene nerambursabile şi resurse împrumutate, creşte semnificativ valoarea şi impactul investiţiei în dezvoltarea mobilităţii verzi. Acesta este un exemplu prin care fondurile europene se transformă, zi de zi, în soluţii reale pentru un Bucureşti mai prietenos, cu mobilitate modernă şi o calitate a vieţii mai bună pentru toţi locuitorii săi”, a transmis Nicula.

Finanţarea va permite achiziţia a 100 de troleibuze moderne şi nepoluante, a 63 de tramvaie noi, extinderea reţelei de tramvai pe Prelungirea Ghencea, prin realizarea unei linii noi de 5,8 km de cale dublă şi achiziţia a 16 tramvaie, modernizarea a aproximativ 50 km de linii de tramvai, precum şi a depourilor Titan şi Colentina, conform unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Postarea poate fi vizualizată aici.