BP pregătește una dintre cele mai mari schimbări din ultimii ani. Gigantul energetic scoate la vânzare active de miliarde de dolari
SURSA FOTO: Dreamstime
Compania britanică BP face un nou pas în procesul de restructurare început în acest an și analizează vânzarea operațiunilor sale de explorare și producție din sectorul britanic al Mării Nordului. Activele sunt evaluate la aproximativ 2,6 miliarde de dolari și fac parte din strategia prin care grupul își reduce portofoliul pentru a-și consolida situația financiară și pentru a investi în afacerile considerate cele mai profitabile.
Măsura marchează o schimbare importantă pentru unul dintre cei mai mari jucători din industria energetică mondială, în condițiile în care BP desfășoară activități în Marea Nordului de mai bine de șase decenii.
BP își restrânge portofoliul și renunță la active istorice
Planul de vânzare vizează câmpurile de petrol și gaze pe care compania le operează în sectorul britanic al Mării Nordului, regiune care a reprezentat anul trecut aproximativ 5% din producția totală de petrol și gaze a grupului.
Conducerea companiei consideră că aceste active ar putea avea perspective mai bune în portofoliul unui alt operator.
„Pe măsură ce ne concentrăm portofoliul şi direcţionăm capitalul către cele mai valoroase oportunităţi, considerăm că afacerea noastră din Marea Nordului va fi mai bine poziţionată în cadrul unei alte companii”, a declarat directorul general Meg O’Neill.
Potrivit estimărilor firmei de analiză Rystad Energy, valoarea portofoliului britanic pe care BP intenționează să îl scoată la vânzare se ridică la aproximativ 2,6 miliarde de dolari.
Mai multe companii sunt interesate de activele BP
În industrie există deja speculații privind potențialii cumpărători.
Printre societățile care ar putea participa la procesul de achiziție se numără NEO NEXT+, Adura, companie creată prin asocierea Shell și Equinor, dar și Ithaca Energy, toate fiind deja implicate în exploatarea zăcămintelor din Marea Nordului.
Printre cele mai importante active vizate de tranzacție se află și zăcământul Clair, considerat cel mai mare de pe platoul continental britanic.
Compania nu renunță la toate operațiunile din Regatul Unit
Deși își propune să iasă din segmentul de producție din Marea Nordului, BP își va menține o parte importantă a activităților desfășurate în Marea Britanie.
Grupul va continua să opereze rețeaua de benzinării, activitatea de furnizare a combustibilului pentru aviație, divizia de trading și sediul central din Londra.
Astfel, restructurarea nu înseamnă retragerea companiei din Regatul Unit, ci o repoziționare a afacerilor către domeniile considerate mai profitabile.
Strategia BP se schimbă: mai puține investiții în energia verde și reducerea costurilor
Vânzarea activelor din Marea Nordului face parte dintr-un program amplu de reorganizare a grupului.
În ultimele luni, BP și-a redus investițiile în proiectele de energie regenerabilă și și-a orientat din nou strategia către activitățile tradiționale din sectorul petrolului și gazelor naturale.
În același timp, compania a reorganizat structura internă în două mari divizii – upstream, dedicată explorării și producției, și downstream, responsabilă de rafinare, distribuție și comercializare.
Planul de eficientizare include și reducerea costurilor de funcționare, iar în perioada următoare aproximativ 700 de angajați urmează să fie disponibilizați.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.