Mega Image va oferi tuturor angajaţilor bonusuri de sărbători de iarnă, în semn de apreciere pentru implicarea constantă, munca depusă şi grija faţă de colegi, clienţi şi parteneri, de-a lungul unui an atât de dificil, a anunţat luni retailerul.

În plus, pentru a răsplăti eforturile deosebite depuse de angajaţii din linia întâi, peste 9.850 de colegi din magazine şi din depozite, Mega Image va oferi în acest an bonusuri duble.

Bonusuri în valoare totală de 945.000 euro

Bonusurile vor fi acordate în luna decembrie şi au o valoare totală de 945.000 euro. Toţi angajaţii care au copii vor primi suplimentar bonus pentru fiecare, sub formă de vouchere.

Astfel, peste 5.900 de copii ai colegilor din echipă vor primi vouchere cadou.

Decizia consolidează astfel angajamentul companiei de a motiva întreaga echipă în contextul pandemiei.

“A fost un an atipic, diferit, care ne-a adus provocări pe toate planurile, ne-a pus la încercare, ne-a forţat să găsim soluţii rapide şi din care am avut de învăţat foarte multe. Am reuşit să rămânem un loc sigur la cumpărături prin efortul întregii echipe, a fiecărui coleg, dar mai ales a celor din linia întâi.

Doar împreună am reuşit, într-o perioadă atât de dificilă şi solicitantă, iar responsabilitatea şi dedicarea merită apreciate şi recunoscute de noi toţi. În prag de sărbători, este important să fim alături unii de ceilalţi şi să ne reamintim că suntem o Mega familie”, a afirmat Mircea Moga, CEO Mega Image.

Spor de 25% pentru fiecare zi lucrată

Mega Image a implementat anul acesta măririle salariale anuale planificate. Mai mult, în luna martie, compania a acordat angajaţilor din magazine şi depozite un spor de 25% pentru fiecare zi lucrată, iar pentru a susţine angajaţii cu copii, în perioada stării de urgenţă, Mega Image a acordat concedii pentru supravegherea copiilor.

De asemenea, bonusurile salariale şi beneficiile extra salariale au rămas neschimbate. În plus, în perioada stării de urgenţă, pe lângă bonusurile oferite colegilor, Mega Image a deschis şi o linie telefonică de consiliere psihologică.

Mai mult, Mega Image a continuat planul de expansiune şi dezvoltare, asigurând noi locuri de muncă în mai multe oraşe din ţară prin magazine noi care au fost deschise în acest an.

Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanţuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 838 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timişoara, Bacău, Focşani şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Româneşti.

Mega Image îşi propune să ofere consumatorilor, în fiecare zi, servicii de calitate şi o gamă de produse hrănitoare, sănătoase şi sigure, la preţuri accesibile. Mega Image face parte din Ahold Delhaize Group, retailer internaţional ce operează în prezent pe trei continente.