Noi controverse legate de pensiile speciale din România! Ce soluţii vin de la Guvern?

Critici pentru pensiile primite de magistraţi, chiar de la vârful Guvernului

Vicepremierul Kelemen Hunor a atras atenţia că problema cea mai serioasă este în rândul magistraţilor, unde există pensii mai mari decât ultimul salariu şi, în plus, aceştia se pot pensiona la numai 50 de ani, primesc pensia specială şi apoi pot reveni să lucreze în sistem.

Deocamdată însă, tot ce poate face Guvernul este prorogarea anumitor termene până în 2023, a explicat preşedintele UDMR.

“Va fi o ședință de Guvern în care vor fi mai multe prorogări de termene. Și această temă va fi pe masa Guvernului, fiindcă în acest moment soluția discutată, soluția agreeată este prorogarea termenului până în 2023. (…) Nu rezolvăm mare lucru, fiindcă nu acolo sunt problemele.

Cea mai mare parte a discuției se duce în direcția magistraților, unde într-adevăr sunt pensii care sunt mai mari decât salariul, ultimul salariu. Pe de-o parte.

Pe de altă parte, posibilitatea să ieși la pensie la 50 de ani, la 51 de ani, să primești pensia specială, apoi, să lucrezi undeva în sistem, iarăși e o chestiune discutată”, a declarat Kelemen Hunor pentru DigiFM.

Liderul UDMR recunoaşte problemele, însă spune că este nevoie de curaj pentru a se schimba regulile

Vicepremierul a indicat după ce principii ar trebui să fie stabilite aceste pensii ale categoriilor precum magistraţii, militarii sau politicienii. “Dacă statul român ar stabili aceste reguli, atunci nu ar fi nicio problemă”, spune Kelemen Hunor, care adaugă că, pentru o astfel de abordare corectă, este nevoie de curaj, dar şi de un stat puternic, potrivit Stiripesurse.ro.

“Abordarea mea legată de pensiile ocupaționale, pensiile speciale, pensiile… cum spuneți dumneavoastră, nu contează cum le numim, pleacă de la următorul principiu…(…)

Da. Sunt peste principiul contributivității. Principiul de la care plec eu, acest lucru trebuie discutat ca în orice stat din această lume. Există categorii socio-profesionale care în timpul serviciului public, au niște restricții, au niște interdicții, au niște incompatibilități.

Trebuie stabilite care sunt acele categorii socio-profesionale unde în perioada când stă în serviciul public are niște interdicții. OK, pentru acea perioadă statul trebuie să decidă dacă oferă peste contributivitate un punct, un punct și jumătate, jumătate de punct la pensie și se rezolvă și pensionarea anticipată.

Dacă statul român ar stabili aceste reguli, atunci nu ar fi nicio problemă, fiindcă în fiecare stat din lume există astfel de reguli și pentru magistrați, și pentru militari, și pentru politicieni și atunci lucrurile sunt clare.

Dar, nicăieri nu se acceptă ca pensia să fie mai mare decât salariul. Deci, asta ar fi abordarea corectă, dar pentru acest lucru trebuie să ai curaj și trebuie să ai și un stat puternic”, a mai precizat Kelemen Hunor.