Bogdan Ivan va da explicații despre criza apei din Argeș. Locuitorii așteaptă clarificări: Răspund la întrebări, fără nicio problemă
SURSA FOTO: Dreamstime - Ministrul Energiei, Bogdan Ivan
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, va fi prezent luni în plenul Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului, la solicitarea USR, în contextul crizei apei potabile din judeţul Argeş. Iniţial, acesta trebuia să participe la şedinţa din 9 februarie, dar a cerut reprogramarea pentru motive personale.
Prezenţa ministrului este cerută în cadrul dezbaterilor politice organizate de Grupul parlamentar al USR, pentru prezentarea unor teme de interes major pentru viaţa politică, economică şi socială.
Bogdan Ivan va răspunde întrebărilor despre criza apei din Argeș
Discuţiile vor aborda planul de măsuri şi acţiuni concrete pe care Ministerul Energiei, împreună cu Hidroelectrica, responsabilă de administrarea amenajării hidroenergetice Vidraru, le-au luat pentru a preveni apariţia situaţiilor de criză și acţiunile întreprinse pentru soluţionarea lipsei apei potabile. Ora stabilită pentru dezbatere este 16:00.
Ministrul Ivan a subliniat că Ministerul Energiei se ocupă în principal de capacităţile de producţie a energiei din România și de proiecte de finanțare, precizând că furnizarea apei potabile nu intră în atribuţiile instituţiei. El a afirmat însă că atât el, cât și colegii din Hidroelectrica sunt disponibili pentru orice sprijin necesar deciziilor administrative locale sau naţionale care pot contribui la soluționarea problemelor administrative la nivel național. Ministrul a mai transmis că răspunde întotdeauna la întrebări, în orice context.
„În momentul de față, Ministerul Energiei se ocupă de capacități de producție a energiei din România, după cum vedeți, de proiecte de finanțare, nu avem în obiectul nostru de activitate furnizarea de apă potabilă sau nepotabilă.
Atât eu cât și colegii mei din Hidroelectrica suntem total la dispoziția și în sprijinul oricăror decizii administrative locale sau naționale pentru orice demers care poate să îmbunătățească orice problemă administrativă la nivel național. De fiecare dată când sunt chemat, în orice conjunctură, răspund oricând la întrebări, fără nicio problemă”, a declarat ministrul pentru Gândul.

Criza apei potabile din judeţul Argeş a creat o situație tensionată
Hidroelectrica, companie aflată în subordinea Ministerului Energiei, este administratorul barajului Vidraru și responsabilă cu lucrările de modernizare a acestuia. De asemenea, operatorul responsabil de tratarea apei, Aquaterm SA, se află în subordinea Consiliului Local Curtea de Argeş.
Această prezenţă în Parlament vine într-un moment tensionat, în care autoritățile și instituțiile implicate sunt chemate să explice și să detalieze măsurile concrete pentru gestionarea și prevenirea crizei apei potabile în judeţul Argeş.
Locuitorii din Curtea de Argeș și comunele limitrofe se confruntă cu lipsa apei potabile după descoperirea bacteriei Clostridium perfringens în rețeaua de alimentare. Autoritățile au întrerupt furnizarea apei, iar echipele tehnice acționează de urgență pentru curățarea filtrelor și dezinfectarea bazinelor, în timp ce reabilitarea completă a stației va dura aproximativ 78 de zile.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





