BNR: Numerarul din circulație a ajuns la aproape 144 de miliarde de lei. Câți bani cash revin, în medie, fiecărui român
SURSA FOTO: Dreamstime - lei românești, bani cash, numerar
Românii au continuat să folosească numerarul în 2025, iar valoarea banilor aflați în afara sistemului bancar a crescut cu aproape 10% față de anul anterior. Potrivit Raportului anual al Băncii Naționale a României (BNR), fiecărui locuitor îi revin, în medie, 105 bancnote și 321 de monede aflate în circulație.
Numerarul din afara sistemului bancar a depășit 143 de miliarde de lei
Raportul anual al BNR arată că valoarea numerarului aflat în afara sistemului bancar a ajuns la 143,931 miliarde de lei la sfârșitul anului 2025, în creștere cu 9,5% comparativ cu anul precedent.
Ritmul de creștere a fost însă mai redus decât în 2024, cu 4,7 puncte procentuale.
Pe parcursul anului, numerarul a păstrat tiparele sezoniere obișnuite. Cele mai mari creșteri lunare au fost înregistrate în aprilie, când apropierea Sărbătorilor Pascale a dus la un avans de 2,5%, și în august, când concediile au determinat o creștere de 1,5%.
În schimb, solicitările de numerar din perioada sărbătorilor de iarnă au fost mai reduse decât în anul anterior, cu majorări de doar 0,7% în noiembrie și 0,6% în decembrie.
Potrivit BNR, nivelul maxim al numerarului aflat în afara sistemului bancar a fost atins în 19 decembrie 2025, când valoarea acestuia a urcat la 147,503 miliarde de lei.
Fiecărui român îi revin, în medie, 105 bancnote și 321 de monede
La sfârșitul anului trecut, în afara sistemului bancar circulau 2,007 miliarde de bancnote și 6,104 miliarde de monede.
Valoarea bancnotelor aflate în circulație a crescut cu 9,5%, iar cea a monedelor cu 5,8% față de anul precedent.
BNR arată că, raportat la populația României, fiecărui locuitor îi reveneau în medie 105 bancnote și 321 de monede.
Bancnota de 100 de lei rămâne cea mai utilizată
Raportul evidențiază că bancnota de 100 de lei este în continuare cea mai răspândită din circulație.
Aceasta reprezintă 25,2% din totalul bancnotelor aflate în afara sistemului bancar și este urmată foarte aproape de bancnota de 1 leu, cu o pondere de 25,1%.
Pe următoarele poziții se află bancnotele de 200 de lei, cu 16%, în timp ce bancnota de 500 de lei continuă să fie cea mai puțin utilizată, reprezentând doar 1,2% din total.
În ceea ce privește bancnota de 20 de lei, introdusă în circulație în anul 2021, aceasta avea la finalul lui 2025 o pondere de numai 2,8%.
Monedele de 10 și 50 de bani domină circulația
În cazul monedelor, cea de 10 bani deține cea mai mare pondere, reprezentând 42,7% din totalul pieselor aflate în circulație.
Urmează moneda de 5 bani, cu 25,6%.
Din punct de vedere valoric, monedele de 50 și 10 bani concentrează aproape 90% din valoarea totală a monedelor aflate în circulație, cea de 50 de bani având singură o pondere de 57,2%.
BNR a procesat aproape 464 de milioane de bancnote
Pe parcursul anului 2025, Banca Națională a procesat și verificat 463,9 milioane de bancnote, cu 16,7 milioane mai multe decât în anul precedent.
Dintre acestea, aproximativ 89 de milioane au fost retrase din circulație deoarece au fost considerate improprii utilizării.
Gradul mediu de uzură al bancnotelor a fost de 19,2%, cu 2,1 puncte procentuale mai redus decât în 2024.
În ceea ce privește moneda metalică, BNR a procesat aproximativ 1,5 milioane de piese, dintre care peste 203.000 au fost clasificate ca improprii circulației monetare.
Raportul mai arată că valoarea totală a numerarului încasat de banca centrală în 2025 a fost de 15,981 miliarde de lei, în creștere cu 8,7% comparativ cu anul anterior. Totodată, prin intermediul instituțiilor de credit și al Trezoreriei Statului s-au întors la BNR 267 de milioane de bancnote, bancnota de 100 de lei fiind și în acest caz cea mai frecvent întâlnită.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.