BNR, mesaj pentru românii care au bani în bancă. Anunț despre numerar și depozite

BNR, mesaj pentru românii care au bani în bancă. Anunț despre numerar și depozite

SURSA FOTO: Dreamstime - Banca Naţională a României

Publicat de Alexandra Iana la 25 iulie 2026, 09:50

Banca Națională a României (BNR) afirmă că urmărește permanent riscurile operaționale și cibernetice care pot afecta sistemul financiar și dă asigurări că băncile din România sunt pregătite să gestioneze eventuale incidente. Totodată, instituția subliniază că numerarul rămâne esențial în economie, inclusiv în situații de criză, însă avertizează că analiza riscurilor cibernetice nu trebuie interpretată ca un motiv pentru retragerea depozitelor din bănci.

BNR: Sistemul bancar este testat constant împotriva atacurilor cibernetice

Într-un comunicat transmis vineri, Banca Națională a României precizează că supraveghează în permanență riscurile operaționale și cibernetice din sistemul financiar-bancar, prin monitorizarea instituțiilor de credit și a infrastructurilor pieței financiare.

Evaluările sunt realizate prin analiza incidentelor raportate, misiuni de control, chestionare și studii tematice privind procesul de digitalizare și utilizarea inteligenței artificiale.

„Instrumentele folosite includ atât exerciţii de testare la stres a sectorului bancar din perspectiva riscului cibernetic, cât şi, distinct, teste avansate de rezilienţă cibernetică. Aceste din urmă teste sunt efectuate cu regularitate, încă din 2024, de infrastructurile pieţei financiare şi de instituţiile de credit sistemice la nivel naţional şi simulează tehnicile utilizate de atacatori avansaţi. Cel mai recent exerciţiu nu a evidenţiat vulnerabilităţi operaţionale semnificative la nivelul entităţilor evaluate, instituţiile de credit fiind, în general, pregătite să activeze planurile de continuitate a activităţii şi procedurile de gestionare a crizelor.

Cadrul de reglementare european impune instituţiilor financiare obligaţii stricte privind rezilienţa operaţională digitală. Astfel, băncile trebuie să demonstreze nu doar că dispun de măsuri eficiente de protecţie, ci şi că pot asigura continuitatea serviciilor critice sau, după caz, restabilirea lor rapidă în urma unor incidente sau evenimente perturbatoare, prin testarea periodică a capacităţii lor operaţionale”, precizează BNR.

BNR: Numerarul rămâne esențial, inclusiv în situații de criză

Banca Națională atrage atenția că numerarul continuă să aibă un rol important în economia României și în funcționarea sistemului de plăți.

Instituția arată că accesul populației și al companiilor la bani lichizi reprezintă o preocupare permanentă, atât pentru desfășurarea activităților economice, cât și pentru incluziunea financiară, în special în zonele unde infrastructura bancară este mai puțin dezvoltată.

„Accesul la numerar are un rol important în asigurarea participării la activităţile economice, cât şi ca instrument de asigurare a incluziunii financiare, în special în regiunile cu infrastructură financiară slab dezvoltată. Pe lângă rolul important pe care numerarul îl are în circumstanţe normale, acesta se poate dovedi relevant în situaţii de criză, mai ales având în vedere intensificarea riscului cibernetic pe fondul evoluţiilor geopolitice”, se arată în comunicat.

Peste 120 de miliarde de lei se aflau în circulație

Datele prezentate de BNR arată că, potrivit Raportului asupra stabilității financiare din decembrie 2024, numerarul aflat în circulație ajunsese la 120,3 miliarde de lei, iar gradul de disponibilitate era de 98%.

Totodată, rețeaua de bancomate deservea aproximativ 13,4 milioane de persoane, echivalentul a 71% din populația rezidentă cu vârsta de peste 15 ani. Conform BNR, toate localitățile urbane din România beneficiau de cel puțin un bancomat, chiar dacă în mediul rural există în continuare diferențe privind accesul la astfel de servicii.

BNR: Nu există motive pentru retragerea banilor din bănci

Banca Națională subliniază că utilizarea numerarului și serviciile financiare digitale nu se exclud reciproc, ci trebuie privite ca instrumente complementare.

Instituția recomandă păstrarea unor sume rezonabile de bani lichizi pentru situații excepționale, însă avertizează că retragerea unor sume mari din sistemul bancar poate expune deponenții unor riscuri suplimentare.

„Raportat la populaţie, reţeaua din România este comparabilă cu cea din Polonia şi mai extinsă decât cea din Cehia, deşi persistă diferenţe de acces în zonele rurale. Numerarul şi serviciile financiare digitale trebuie privite ca instrumente complementare.

Păstrarea unor sume rezonabile în numerar poate sprijini continuitatea plăţilor esenţiale în situaţii excepţionale, însă deţinerea unor sume mari în afara sectorului bancar implică riscuri de furt, pierdere sau distrugere, în condiţiile în care stabilitatea sistemului bancar românesc este un fapt dovedit. Depozitele eligibile beneficiază de protecţia schemei de garantare în limita echivalentului a 100.000 euro pentru fiecare deponent, la fiecare bancă.

Analiza prudentă a riscurilor cibernetice nu trebuie, prin urmare, confundată cu un îndemn la retragerea depozitelor sau la renunţarea la serviciile financiare digitale”, transmit specialiștii BNR.

BNR explică avertismentul european privind inteligența artificială

În comunicat, banca centrală face referire și la avertismentul publicat la 7 iulie 2026 de Comitetul European pentru Risc Sistemic (CERS), referitor la riscurile cibernetice generate de modelele avansate de inteligență artificială.

Potrivit BNR, experți ai instituției au contribuit la elaborarea analizei tehnice care a stat la baza documentului.

Banca subliniază însă că avertismentul european are un caracter preventiv și nu indică existența unui incident sau a unui pericol iminent pentru sistemul financiar.

Instituția precizează că documentul urmărește consolidarea rezilienței autorităților și a instituțiilor financiare în fața unor riscuri emergente și că identificarea timpurie a vulnerabilităților reprezintă o măsură de prevenție, nu un semnal că sistemul financiar se află în pericol imediat.

Informații articol
Etichete: , , ,
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.