Blestemul „Epocii de Aur” postcomuniste. Dan Andronic: A lăuda elita de azi în detrimentul celei de ieri este un act de trădare a memoriei naționale
SURSA FOTO: evz.ro - Dan Andronic
Jurnalistul Dan Andronic a criticat, pe contul său de Facebook, teoria potrivit căreia elita politică actuală ar fi cea mai bună din istoria României, argumentând că aceasta este legitimată greșit de aderarea țării la NATO și UE.
Dan Andronic, deranjat de comparația dintre elitele actuale și personalitățile istorice ale României
Jurnalistul Dan Andronic susține că apreciarea actualei elite politice românești drept „cea mai bună din istoria României” reprezintă o logică greșită și periculoasă. Potrivit spuselor sale, astfel de teorii, care susțin că elitele contemporane ar fi remarcabile doar pentru că România a intrat în NATO și Uniunea Europeană, ignoră realitatea contextului geopolitic și contribuția decisivă a milioanelor de români din sectorul privat și din diaspora.
Andronic a comparat evoluția politicienilor de astăzi cu realizările istorice ale liderilor României, precum Brătieni, Carp, Maniu, Mihalache sau membrii generației pașoptiste, evidențiind că aceștia au fost arhitecți ai statului român, au forțat istoria să se întâmple și nu s-au limitat la a urma directive externe. Jurnalistul a amintit sacrificiile și realizările unor figuri precum Carol I, Ferdinand Întregitorul și Regina Maria, subliniind că aceștia au acționat dintr-un simț al datoriei și al sacrificiului, nu pentru câștig personal.
Acesta a scris pe contul său de Facebook că actualii lideri politici, cu doctorate obținute în condiții suspecte și averi dobândite rapid, nu se ridică la nivelul acestor exemple istorice și că lăudarea lor este, în opinia sa, un act care trădează memoria națională. Andronic a concluzionat că România a ajuns în UE și NATO „cu pilot automat”, nu datorită geniului politic al elitei contemporane, iar standardul de excelență ar trebui să rămână modelul moral al liderilor din trecut, nu mediocritatea prezentului.
„Blestemul ”Epocii de Aur” postcomuniste.
De ce am ajuns să lăudăm piticii în fața Uriașilor Istoriei?
Am citit recent o teză, marca republica.ro care circulă prin târg, o teorie care vrea să ne convingă de un paradox halucinant: că elita noastră de astăzi, cu toate bubele ei, cu doctorate luate la apelul bocancilor, cu averi făcute din pix și cu un ”gherțoism” afișat ostentativ, ar fi, de fapt, cea mai bună din istoria României.
De ce? Pentru că ”ne-a dus” în NATO și în UE.
Să fim serioși.
Este o logică strâmbă, un soi de ”sindrom Stockholm” politic care ne invită să ne dăm cu mirul corupției pe frunte doar pentru că cifrele PIB-ului arată bine pe hârtie. Este o tentativă periculoasă de a legitima impostura prin rezultate conjuncturale.
Dacă privim în urmă, la Brătieni, la Carp, Maniu sau la Mihalache, nu vedem doar politicieni, ci arhitecți. Acești oameni nu au ”nimerit” în istorie; ei au forțat istoria să se întâmple.
Generația Pașoptistă a venit de la Paris să construiască o țară acolo unde era doar praf și fanariotism. Ei nu au așteptat ”directive” de la Bruxelles, ci au creat Codul Civil și instituțiile fundamentale ale statului român modern.
Brătienii nu s-au dus la masa marilor puteri să ceară voie să existe. Ei au impus conceptul de ”Prin noi înșine”, jucând un șah diplomatic de o rigoare pe care diplomația noastră de astăzi, adesea mută și obedientă, nici nu o poate visa.
Să compari un plagiator de astăzi, care fuge în Italia sau Grecia la prima citare la DNA, cu statura lui Carol I, este o impietate.
Primul Hohenzollern și-a pus averea personală la bătaie pentru a ridica Peleșul și Podul de la Cernavodă, aducând rigoarea prusacă într-o țară care nu știa ce e acela un orar feroviar.
Gândiți-vă apoi la Ferdinand Întregitorul, un om care și-a sacrificat legăturile de sânge cu Germania pentru a împlini visul Unirii, sau la
Regina Maria, care a fost mai mult decât un diplomat; a fost ”Mama Răniților” pe front și singurul ”bărbat” al delegației române la Paris.
Acești oameni nu au fost ”șmecheri” sau ”combinatori”. Au fost lideri care au înțeles că puterea înseamnă sacrificiu, nu sinecuri pentru nepoți.
Teza că elita actuală ”ne-a dus” în NATO și UE ignoră contextul geopolitic brutal de simplu. România a fost primită în aceste structuri pentru că Occidentul a avut nevoie de un flanc estic stabil, nu pentru că un baron local sau un sinecurist de partid a avut o viziune sclipitoare.
Să fim sinceri: am ajuns la destinație cu o mașină care are pilot automat, în timp ce șoferii noștri se certau pe cine fură mai mult din benzina de la rezervor. Am reușit în ciuda lor, prin efortul milioanelor de români din sectorul privat și al celor din diaspora, nu datorită geniului politic al ”doctorilor” de carton.
Nu putem accepta mediocritatea drept excelență doar pentru că trăim mai bine decât în anii ’90. Standardul nostru nu trebuie să fie ”cel mai mic rău”, ci modelul de statură morală lăsat de Maniu sau Brătianu.
A lăuda elita de azi în detrimentul celei de ieri este un act de trădare a memoriei naționale. Am ajuns în UE, dar am intrat cu capul plecat și cu rucsacul plin de corupție.
Dacă am fi avut lideri de calibrul celor de la 1848 sau 1918, astăzi nu am fi fost doar o piață de desfacere la periferie, ci o voce care contează cu adevărat la masa bogaților.
Ultimul argument în poza de mai jos”, a scris Andronic.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





