Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să menţină nemodificată dobânda de politica monetară, la cel mai scăzut nivel din istorie, deşi analiştii se aşteaptă în viitor la noi măsuri de stimulare, în urma încetinirii redresării economiei şi a aprecierii euro, transmite Reuters.

Potrivit unui comunicat de presă al BCE, Consiliul guvernatorilor a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv minus 0,50%.

Declin istoric pentru economia zonei euro

„Consiliul guvernatorilor se aşteaptă ca dobânzile cheie ale BCE să rămână la nivelurile actuale sau la niveluri inferioare până când va observa o convergenţă robustă a perspectivelor inflaţiei către un nivel aproape, dar sub 2% în cadrul orizontului de proiecţie, iar o astfel de convergenţă se reflectă în dinamica inflaţiei”, se arată într-un comunicat de presă al BCE.

Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Christine Lagarde, ocazie cu care oficialul BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi.

După ce economia zonei euro a înregistrat un declin istoric în trimestrul doi din 2020, analiştii se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană să adopte noi măsuri de stimulare, posibil în decembrie.

Datele recente arată o scădere a încrederii investitorilor şi a consumatorilor, în urma creşterii numărului de cazuri de coronavirus, mulţi fiind îngrijoraţi că ar putea fi introduse noi restricţii.

Rată a inflației negativă

Dar cel mai important aspect pentru BCE – rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în teritoriul negativ în august 2020, pentru prima dată după luna mai 2016, o consecinţă a diminuării cererii din cauza pandemiei de coronavirus.

Potrivit unei estimări preliminare publicate săptămâna trecută de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la minus 0,2% în luna august 2020, de la un nivel de 0,4% în luna iulie.

Datele sunt extrem de îngrijorătoare deoarece obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%. Problemele se intensifică după ce euro s-a apreciat cu 8% faţă de dolar, erodând competitivitatea exporturilor şi reducând inflaţia, deoarece preţurile de import scad.

„Preşedintele Christine Lagarde va trebui să meargă pe sârmă, probabil va scoate în evidenţă că BCE monitorizează implicaţiile aprecierii euro la adresa stabilităţii preţurilor, şi că toate instrumentele pot fi ajustate pentru a îndeplini mandatul BCE privind inflaţia”, se arată într-o analiză a analiştilor de la UniCredit