Rata anuală a inflaţiei a crescut în iulie până la 2,8%. Ce mărfuri au înregistrat cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a crescut în iulie până la 2,8%. Ce mărfuri au înregistrat cele mai mari scumpiri
Publicat de Bogdan Ungureanu la 12 august 2020, 10:15

Potrivit datelor venite de la Institutul Naţional de Statistică, rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna iulie 2020, la 2,8%, faţă de valoare de 2,6% înregistrată în luna anterioară.

Potrivit datelor făcute publice miercuri, 12 august, de către INS, rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,8% în luna iulie 2020, de la 2,6% în luna precedentă, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,57%, serviciile cu 3%, iar mărfurile nealimentare cu 0,88%.

„Preţurile de consum în luna iulie 2020, comparativ cu luna iulie 2019, au crescut cu 2,8%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2019 – iulie 2020) faţă de precedentele 12 luni (august 2018 – iulie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,1%”, se arată în comunicatul Institutului Naţional de Statistică.

BNR prognozează o rată a inflaţiei de 2,7% pentru 2020 şi de 2,5% pentru 2021

Rata anuală a inflaţiei IPC pentru sfârşitul anului în curs şi al anului viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, se arată în Raportul asupra inflaţiei publicat de BNR.

„Contribuţia estimată a modificării impozitelor indirecte este de 0,2 puncte procentuale la sfârşitul anului curent şi de 0,4 puncte procentuale la finele celui viitor. Rata medie anuală a inflaţiei IPC îşi va continua parcursul descendent din prima jumătate a anului curent, dar într-un ritm mai atenuat, fiind anticipată să atingă 2,5% la orizontul proiecţiei, trimestrul II 2022”, se menţionează în raport.

Potrivit BNR, comparativ cu Raportul anterior, revizuirile pentru rata anuală a inflaţiei IPC sunt minore. Valoarea anticipată pentru finele anului curent este mai redusă cu 0,1 puncte procentuale, în condiţiile reevaluării descendente a contribuţiei componentelor exogene ale coşului de consum, care contrabalansează proiectarea la acest orizont a unor valori uşor mai ridicate în cazul inflaţiei de bază. Pentru finele anului viitor, prognoza este similară celei precedente, scrie Agerpres.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.