Bateriile dau în sistem 650 MW, aproape cât un reactor de la Cernavodă. Sebastian Burduja: Într-un an, doi ani, România va fi într-o poziție mult mai bună
SURSA FOTO: Concept Capital, realizat AI - baterii, stocare energie, instalații autonome (stand-alone) de stocare în baterii a energiei electrice
Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, susține că România dispune deja de capacități importante pentru stocarea energiei electrice. El afirmă că bateriile instalate în țară au ajuns să livreze seara în sistem aproximativ 650 MW și estimează o creștere puternică a capacității până la finalul anului.
Bateriile ar livra aproximativ 650 MW în sistemul energetic
Sebastian Burduja i-a contrazis pe cei care susțin că România nu dispune de capacități de stocare a energiei electrice. Fostul ministru a declarat joi seară, la B1 TV, că bateriile instalate în România au furnizat în sistem aproximativ 650 MW.
Pentru a ilustra dimensiunea acestei puteri, Burduja a comparat producția bateriilor cu cea a Reactorului 2 de la Centrala Nucleară Cernavodă, arătând că valorile sunt apropiate.
El a precizat că nivelul de aproximativ 650 MW a fost observat în jurul orei 20:40 și că situația s-a repetat în ultimele seri.
Fostul ministru a mai arătat că o parte dintre aceste capacități de stocare provin din proiecte pentru care au fost semnate contracte prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în perioada mandatului său la Ministerul Energiei.
„Uitaţi-vă, şi mai ales cei care spun în gura mare că România nu are deloc stocare, că aseară, de exemplu, dar şi în seara asta (joi seară – n.r.) veţi vedea că bateriile româneşti, nu bulgăreşti, dau în sistem vreo 650 de megawaţi, am văzut aseară pe la 8:40 seara, adică aproape cât Reactorul 2 de la Cernavodă. Astea sunt baterii, o parte dintre ele cu contracte semnate pe PNRR pe mandatul meu”, a declarat fostul ministru Sebastian Burduja, la B1 TV, joi seară.
Proiectele de la Iaz și Gura Ialomiței, printre exemplele date de fostul ministru
Sebastian Burduja a indicat și câteva dintre proiectele care contribuie la dezvoltarea stocării energiei electrice în România.
Printre exemplele prezentate se află facilitățile de la Iaz, în județul Caraș-Severin, și Gura Ialomiței. Acestea sunt proiecte dezvoltate în cadrul unui apel finanțat prin PNRR.
Creșterea capacităților de stocare este importantă pentru sistemul energetic deoarece bateriile permit păstrarea energiei produse într-un anumit moment și livrarea acesteia ulterior în rețea. În acest fel, energia poate fi disponibilă inclusiv în intervalele în care consumul este ridicat.

România ar putea ajunge la o capacitate de stocare de 4.000 MWh până la sfârșitul anului
Fostul ministru al Energiei estimează că dezvoltarea capacităților de stocare va continua într-un ritm rapid. Potrivit acestuia, România se află în prezent la aproximativ 2.000 MWh și ar putea dubla această valoare până la sfârșitul anului.
Estimarea sa este că România va ajunge la aproximativ 4.000 MWh, luând în calcul proiectele aflate deja în șantier.
Burduja consideră că efectele investițiilor aflate acum în desfășurare vor deveni și mai vizibile în următorii unu-doi ani, iar poziția României în sectorul energetic se va îmbunătăți.
„O să ne mai vedem, o să ne mai auzim, vă spun acum: într-un an, doi ani, România va fi într-o poziţie mult mai bună în sectorul energetic şi veţi vedea şi în stocare că, dacă azi suntem la 2.000 de MWh şi la finalul anului, pe toate datele şi pe toate proiectele din şantier, vom fi deja la 4.000 MWh, anul viitor avem toate şansele să îi depăşim pe bulgari, pe care toată lumea acum îi dă drept exemplu”, a explicat Sebastian Burduja.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.