Când criza va veni, ATM-ul băncii tale nu va funcţiona la propriu, avertiza recent Bill Bonner, fondator al companiei de consultanţă Bonner & Partners. Oamenii vor dori bani reali însă atunci se va vedea că în conturi sunt cifre fără acoperire pe care băncile nu vor putea să le onoreze intrând în faliment, scria Bonner într-un articol pe portalul propriu preluat de Zero Hedge.

Cât de aproape este sistemul bancar elen de acest moment? La un pas, dacă nu ar fi fost aprobată, la sfârşitul săptămânii trecute, linia de finanţare specială de la Banca Centrală Europeană în valoare de 2,9 miliarde euro, urmată de o majorare a plafonului chiar în cursul zilei de luni. O condiţionalitate a acestui colac de salvare ne spune însă că deja instituţiile de credit din Grecia sunt în pragul sistării parţiale a obligaţiilor de plată. Financial Times scrie că odată cu banii de la Frankfurt, băncile au primit şi instrucţiunea de a limita tacit plăţile către clienţi la 3.000 euro. Astfel, autorităţile de politică montară speră să oprească hemoragia de resurse a sistemului financiar elen de unde au fost retrase nu mai puţin de două miliarde euro la sfârşitul săptămânii trecute numai de vineri până duminică. Alte ordine pentru ziua de luni însumau deja un miliard de euro pentru bănci care de la declanşarea crizei au pierdut depozite de peste 100 miliarde euro, aproape jumătate din totalul pasivelor atrase până atunci.

Într-o zi în care Grecia îşi negocia la Bruxelles viitorul finanţării externe, în piaţa Omonia de la Atena, clienţii erau încolonaţi la câteva cozi la sediul Alpha Bank pentru a retrage bani. Frica deponenţilor s-a mărit săptămâna trecută odată cu incertitudinea faţă de posibilitatea încheierii unui nou acord al ţării cu creditorii străini. Fără acesta, instituţiile elene vor fi silite să sisteze cel puţin pentru câteva zile plăţile către clienţii lor, aşa cum avertiza chiar preşedintele Eurobank, Nikolaos Karamouzis.

Cum arată o criză bancară

Ce se întâmplă atunci. "Panica se va instala", spune Bonner avertizând că vor fi oameni disperaţi să pună mâna pe banii de hârtie doar pentru a avea mâncare sau combustibil. "Creditul va fi încă valabil, dar va fi fără de folos. ATM-urile şi băncile vor rămâne fără cash. Facilităţile de credit vor fi drenate de cash-ul real, iar băncile vor publica anunţuri în care vor spune că vor limita retragerile la 500 de dolari. În cele din urmă va fi fără retrageri", mai descrie scenariul crizei bancare consultantul financiar. Sfatul său? Păstraţi-vă nişte cash la mână! S-ar putea să aveţi nevoie de el…"