Avocatul Poporului a formulat o excepție de neconstituționalitate la Legea bugetului de stat pe 2021

“Prevederile art. 38 din Legea nr. 15/2021 a bugetului de stat pe 2021 (…) aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin (3) şi (5) şi art. 135 alin (2) lit c) din Constituţie”, prevede excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că art. 38 din Legea bugetului de stat a modificat cu titlu derogatoriu, până pe 31 decembrie 2021, sursa de finanţare a cheltuielilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Până la sfârşitul acestui an, prin derogare de la prevederile art. 20 din Legea nr. 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, cu modificările şi completările ulterioare, finanţarea cheltuielilor instituţiei se asigură din veniturile proprii, prevede Legea bugetului de stat.

“Deşi derogarea este o problemă de opţiune legislativă a Parlamentului, normele derogatorii aplicate în mod repetat unor reglementări legale în vigoare creează un grad sporit de instabilitate, fragilizând însăşi existenţa instituţională, în cazul de faţă desfăşurarea activităţii Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, instituţie de largă cunoaştere internaţională. Sub acest aspect, considerăm că limitarea derogărilor are tocmai scopul respectării cadrului general şi procedurilor privind administrarea şi utilizarea fondurilor publice”, stipulează excepţia de neconstituţionalitate.

Modificarea duce lipsă de fonduri suficiente

Conform acesteia, deşi modificarea adusă pe calea derogării este temporară, aceasta lipseşte de fonduri suficiente pentru buna funcţionare a instituţiei, obligată să-şi asigure finanţarea cheltuielilor numai din veniturile proprii.

“Lipsa unor fonduri suficiente ca urmare a finanţării numai din venituri proprii, fără susţinere bugetară, afectează atât statutul academiei, buna funcţionare şi eficacitatea activităţii desfăşurate, cât şi statutul membrilor săi”, a adăugat sursa citată.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin