Avertismentul care pune Europa în gardă: ce s-ar putea întâmpla dacă Strâmtoarea Ormuz se închide
SURSA FOTO: Dreamstime/Petrol
O eventuală închidere pe termen nelimitat a Strâmtorii Ormuz ar avea efecte majore asupra Europei și economiei mondiale, avertizează directorul Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), Fatih Birol, într-un interviu acordat Euronews.
Pericolul despre care vorbește șeful IEA: Europa ar putea resimți rapid efectele
Potrivit acestuia, aprovizionarea internațională cu combustibili rămâne stabilă în prezent, însă atacurile recente asupra petrolierelor aflate în apropierea Strâmtorii Hormuz demonstrează că dependența Europei de importurile de combustibili fosili continuă să reprezinte un risc important pentru economie.
Fatih Birol atrage atenția că evoluția situației din regiune impune pregătirea pentru cele mai dificile scenarii, chiar dacă acestea nu se vor concretiza.
„Întreaga lume ar trebui să fie pregătită pentru cel mai rău scenariu, care sperăm că nu se va materializa, dar trebuie să fim cu adevărat pregătiți pentru cel mai rău caz”, a declarat șeful IEA pentru Euronews, făcând referire la posibilitatea unei blocade totale a Strâmtorii Ormuz, rută prin care tranzitează aproximativ 20% din comerțul mondial cu petrol și gaze.
Avertisment privind securitatea aprovizionării cu energie
Fatih Birol și-a reiterat avertismentele formulate anterior privind riscul apariției unui deficit de combustibil pentru aviație. Oficialul a respins ideea că astfel de declarații ar alimenta panică și a precizat că acestea reprezintă un „apel de trezire” adresat rafinăriilor și factorilor de decizie din Europa pentru adoptarea unor măsuri preventive.
„Datorită muncii remarcabile a comisarilor, rafinăriilor și sprijinului din partea Statelor Unite și a Nigeriei, suntem acum capabili să echilibrăm produsele rafinate, dar totuși avem multe provocări în față dacă Strâmtoarea Ormuz nu este deschisă complet”, a adăugat directorul IEA.
Pe lângă impactul asupra pieței energiei, conflictul din Orientul Mijlociu produce efecte și asupra altor sectoare economice. Printre domeniile afectate se numără piața îngrășămintelor, industria chimică și producția de medicamente.
Mesaj ferm privind dependența de gazul rusesc
Fatih Birol a exclus posibilitatea revenirii la importurile de gaze naturale din Rusia, în contextul în care Uniunea Europeană și-a propus eliminarea acestora începând cu anul 2027. El consideră că dependența de Moscova a contribuit direct la dificultățile energetice traversate de statele europene și la creșterea costurilor suportate de populație și mediul de afaceri.
„Am suferit mult în Europa din cauza dependenței excesive de Rusia, după întreruperea furnizării de gaze rusești. Și economiile, afacerile și gospodăriile noastre au avut de suferit din cauza prețurilor ridicate la energie”, afirmat Birol.
În timp ce mai multe state europene analizează posibilitatea extinderii exploatărilor interne de petrol și gaze din motive de securitate energetică, România și Cipru numărându-se printre susținătorii acestei direcții, directorul IEA consideră că soluția nu poate veni din descoperirea unor noi resurse de combustibili fosili pe continent.

Electrificarea, văzută drept soluția pentru independența energetică
Potrivit lui Fatih Birol, Europa nu poate conta pe descoperirea unor noi zăcăminte importante de petrol și gaze, motiv pentru care investițiile ar trebui orientate către electrificarea economiei. „Europa de mâine nu poate descoperi brusc petrol sau gaze.”
Totodată, acesta a declarat: „Dacă ar fi existat petrol și gaze în Europa, le-am fi descoperit deja cu mulți ani în urmă”, contrazicând afirmațiile unor reprezentanți ai industriei care susțin existența unor resurse importante de combustibili fosili încă nevalorificate în statele Uniunii Europene.
În opinia șefului IEA, reducerea dependenței de importurile de combustibili fosili poate fi realizată prin extinderea utilizării energiei electrice în cât mai multe domenii.
„Trebuie să ne electrificăm energia, economia cât mai mult posibil, ceea ce înseamnă mai multe mașini electrice, mai multe pompe de căldură și o industrie mai electrificată”, a mai declarat Birol.
Rețelele electrice europene, considerate principalul obstacol
Directorul Agenției Internaționale pentru Energie a subliniat că Uniunea Europeană înregistrează rezultate importante în producția de energie din surse curate, însă ritmul electrificării economiei a rămas la aproximativ 23% în ultimii zece ani. Acesta a remarcat că nivelul este inferior celui înregistrat în state precum Japonia, Coreea de Sud sau China, țări cu resurse limitate de petrol și gaze.
Birol a oferit și un exemplu privind dezvoltarea infrastructurii energetice. Potrivit acestuia, anul trecut au fost conectați la rețeaua europeană 85 de gigawați de capacități din surse regenerabile, în timp ce alte aproximativ 600 de gigawați de proiecte finalizate nu au putut fi integrați din cauza limitărilor rețelelor electrice.
„Anul trecut, 85 de gigawați de surse regenerabile au fost adăugați la rețeaua europeană. Este un număr mare. Dar 600 de gigawați, aproape de șapte ori mai mult, de proiecte regenerabile au fost finalizate pentru că nu exista o rețea care să le aducă în case și în industrie”, a spus Birol.
Acesta a apreciat că infrastructura energetică actuală nu mai răspunde nevoilor generate de extinderea rapidă a producției de energie regenerabilă. „Aceasta este într-adevăr o crimă economică, dacă îmi permiteți să spun așa. Susțin pe deplin Comisia pentru implementarea rețelelor și construirea unui sistem energetic european robust.”
Prețul electricității rămâne o provocare pentru statele UE
În pofida investițiilor consistente realizate în sectorul energiei curate, electricitatea continuă să fie de două până la trei ori mai scumpă decât gazul în numeroase state membre ale Uniunii Europene. Potrivit lui Fatih Birol, costul ridicat al energiei electrice reprezintă unul dintre principalele obstacole în accelerarea procesului de electrificare.
„Ar trebui să facem prețurile la electricitate accesibile pentru oameni, astfel încât consumatorii, gospodăriile și industria să poată opta pentru o opțiune mai ieftină. Nu vor opta pentru electricitate pentru că este curată. Ar opta pentru electricitate pentru că este ieftină”, a declarat directorul IEA.
După încheierea pauzei de vară, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene urmează să înceapă negocierile politice privind modernizarea rețelelor electrice europene, după adoptarea unei poziții comune de către statele membre în luna iunie, pe durata președinției cipriote a Consiliului UE.
Procesul de negociere va fi coordonat de președinția irlandeză a Consiliului Uniunii Europene, care și-a exprimat obiectivul de a ajunge la un acord până la sfârșitul acestui an.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.