Avertisment ANM! Toată România este afectată: Schimbare radicală a vremii

Avertisment ANM! Toată România este afectată: Schimbare radicală a vremii
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 31 octombrie 2019, 08:30

Avertisment de ultimă oră al meteorologilor. Toată România este afectată. Astăzi vom avea parte de o schimbare radicală a vremii. Și autoritățile sunt în alertă. Vor interveni imediat în zonele cele mai afectate.

Schimbare radicală a vremii în toată țara. În ultima zi a lui octombrie, temperaturile vor fi extrem de scăzute. Avem parte de o vreme deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării. În regiunile din jumătatea de sud, precum şi la munte vor fi înnorări persistente şi temporar, mai ales ziua, se vor semnala precipitaţii.

Precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare la munte, mixte îndeosebi în zonele submontane şi sub formă de ploaie în rest.

În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare şi doar izolat se pot semnala ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări, ziua, local în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, amplificând senzaţia de rece. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 11 grade, iar cele minime, preponderent negative în nord şi centru, se vor încadra între -4 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 7 grade pe litoral. Izolat se va semnala ceaţă.

În București cele mai mari temperaturi nu vor depăși 7 grade Celsius. Vântul va sufla slab până la moderat, cu o viteză de 24 km/h, în vreme ce umiditatea va atinge pragul de 94%.

La munte vom avea parte de zăpadă. Deși a mai nins și la începutul toamnei, adevarata iarnă s-a instalat de marți la altitudini de peste 1.800 de metri unde se anunță lapoviță, ceață densă, dar și ninsori abundente.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.