Revizuirea acordului de mediu pe autostrada Sibiu–Pitești, esențială pentru finalizarea secțiunilor 2 și 3 până în 2030
Ionel Scrioșteanu a explicat că revizuirea acordului de mediu pentru autostrada Sibiu – Pitești este esențială și trebuie finalizată anul acesta, pentru a permite emiterea autorizațiilor de construire pentru toate sectoarele din secțiunile 2 și 3 aflate în execuție. Deși pentru unele segmente autorizațiile au fost deja emise parțial, completarea acestora pe întreaga lungime a secțiunilor este necesară pentru a asigura eficiența maximă și finalizarea traversării Carpaților în perioada 2029 – 2030.
Scrioșteanu a mai precizat că colaborarea cu Ministerul Mediului decurge bine, documentele au fost depuse, iar toate etapele procedurale sunt în curs, exprimându-și încrederea că procesul va fi încheiat cu succes anul acesta.
„Acolo avem revizuirea acordul de mediu şi e foarte important să finalizăm această revizuire anul acesta în aşa fel încât să putem să emitem autorizaţii pentru restul de sectoare din secţiunile 2 şi 3 pe care le avem de executat. Acolo avem contract pentru proiectare şi execuţie, sunt parţial emise autorizaţii de construire pentru câteva sectoare din aceste două secţiuni, dar trebuie să avem autorizaţii de construire pe toată lungimea acestor secţiuni pentru a avea maximum de eficienţă şi să putem să finalizăm această trecere, prima trecere, peste Carpaţi, în 2029 – 2030. Colaborarea cu Ministerul Mediului este una bună, s-au depus documentele, urmează toate etapele procedurale, eu cred că o închidem anul acesta cu siguranţă”, a spus Scrioşteanu.
Acesta spune că 2026 va fi cel mai bun an din istoria României în materie de dare în trafic la nivel de infrastructură de mare viteză.
„Vor fi între 240 şi 260, 270 (de km – n. r.), dar noi ţintim undeva la 250 de kilometri de autostradă şi drum expres pentru dare în trafic. În principal va fi autostrada Moldovei, 124 de kilometri. Deja pe primele două tronsoane, de la Adjud spre Bacău, avem undeva 70% din aceste tronsoane la nivel de asfalt, de strat de uzură. Ne-a încurcat puţin această iarnă, care chiar a fost o iarnă în adevăratul sens al cuvântului, dar toate şantierele au fost deschise. S-a lucrat mai mult pe partea de structuri, nu pe partea de terasamente, dar putem să recuperăm rapid şi să rămânem în graficul pe care ni l-am stabilit. A7 va fi finalizată până la Paşcani, succesiv. Ultimul lot va fi cel cu nodul turbion undeva spre sfârşitul anului”, a afirmat Ionel Scrioşteanu.
Autostrada A0 și sectoare din Transilvania, finalizate în 2026: lucrări avansează conform planului
Ionel Scrioșteanu a declarat că în 2026 este estimată finalizarea autostrăzii A0, centura Capitalei, incluzând loturile 3 și 4, precum și lotul 1, segmentul Nord. Potrivit acestuia, lucrările pe aceste șantiere progresează bine de la începutul anului.
De asemenea, mai trebuie finalizate porțiuni din autostrăzile din zona Transilvaniei, în total aproximativ 250 km, plus un sector de 10 km de drum expres între Galați și Brăila, care va fi singurul drum expres deschis traficului în acest an.
Referitor la Podul de la Brăila, Scrioșteanu a menționat că traficul a circulat permanent, cu peste 5 milioane de vehicule tranzitate de la deschiderea podului. Expertize suplimentare au fost realizate pentru zona de asfalt, iar autoritățile urmează să aplice măsuri de remediere acolo unde mai apar deficiențe.
România construiește primii kilometri de autostradă în Moldova și modernizează drumuri în Ucraina prin programul SAFE.
Potrivit unui oficial al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin programul SAFE, România va realiza primii 5,5 km de autostradă în Republica Moldova, parte a ultimului lot din autostrada Unirii (A8), pe traseul Pașcani – Iași – Ungheni. Totodată, pe A7, tronsonul Pașcani – Suceava va fi realizat la nivel de autostradă, iar sectorul Suceava – Siret va fi construit ca drum expres.
De asemenea, primii 14 km de drum național din Ucraina, spre Cernăuți, vor fi reabilitați și lărgiți de la două la patru benzi pentru a asigura o legătură fluidă între autostradă și punctul vamal de la Siret. Proiectul urmărește să mențină funcționarea actualului punct vamal, asigurând un flux de trafic eficient între România și Ucraina.
Licitațiile pentru Drumul Expres Suceava – Siret vor fi finalizate până la sfârșitul lunii martie
Potrivit lui Ionel Scrioșteanu, până la sfârșitul lunii martie vor fi anunțați câștigătorii licitațiilor pentru cele trei loturi care compun Drumul Expres Suceava – Siret. Acest drum expres va avea atât utilizare civilă, cât și militară, și va asigura legătura între infrastructura rutieră din România și cea din Ucraina.
„Tronsonul de 14 km face parte din ultimul lot (lotul 3 – n. r.) pe care îl avem în licitaţie, parte din Drumul Expres Suceava – Siret. S-au depus şi aici ofertele (opt oferte – n. r.). Suntem în plină procedură de licitaţie. Noi estimăm că licitaţiile pe care le-am demarat în decembrie-ianuarie, care sunt licitaţii într-un regim foarte accelerat, vor avea desemnaţi câştigătorii fiecare lot în parte, desemnaţi până la sfârşitul lunii martie, maximum început de aprilie, în aşa fel încât să avem o perioadă de aproximativ 30 de zile pentru eventuale contestaţii, iar la începutul lunii mai să semnăm toate contractele pe loturile aferente pe programului SAFE”, a explicat Ionel Scrioşteanu.
Oficialul a făcut referire şi la Podul de la Ungheni, care este realizat în proporţie de peste 30% şi se va finaliza la mijlocul verii 2026.
„Acolo avem practic două elemente principale: podul în sine şi punctul vamal. Faţă de ceea ce s-a gândit iniţial când s-a făcut prima etapă de proiectare, punctul vamal trece de la control separat România – Republica Moldova, fiecare cu punctul său vamal, la un punct vamal unic pe teritoriul României, acolo unde se vor afla toate autorităţile, şi moldovene şi române, pentru control, ceea ce a modificat structura punctului vamal. Podul se va finaliza la mijlocul acestei veri, iar punctul vamal spre sfârşitul acestui an. Iar faţă de ceea ce gândisem noi iniţial că vom avea drumuri provizorii care să poată să asigure funcţionalitatea podului şi a punctului vamal, pentru că a apărut noua finanţare pe SAFE, suntem în discuţii cu autorităţile din Republica Moldova să vedem care va fi noul timing de dare în trafic efectivă.
Este posibil să dăm în trafic inclusiv primele două capete de la nivel de autostradă, în aşa fel încât să nu mai avem drumuri provizorii. Dar vom vedea, pentru că până la sfârşitul acestei luni vizăm să dăm câştigătorul pe lotul care cuprinde infrastructura din Moldova şi din România, partea SAFE, ultimul lot de la graniţa cu Republica Moldova la Ungheni, şi în maximum luna mai să avem şi contractul semnat pentru proiectare şi execuţie. Colaborarea cu Republica Moldova e una foarte bună, dar totuşi este foarte dificil de realizat această lucrare comună şi pe teritoriul Moldovei şi pe teritoriul României, dar, din aproape în aproape, cu eforturi de ambele părţi, vom reuşi”, a spus Ionel Scrioşteanu.