Autostrada București-Giurgiu prinde contur. CNIR analizează 16 variante de traseu

Autostrada București-Giurgiu prinde contur. CNIR analizează 16 variante de traseu

SURSA FOTO: Dreamstime - Autostradă

Publicat de Iulian Luca la 4 iunie 2026, 21:42

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat că se află în desfășurare una dintre cele mai importante etape pentru realizarea Drumului de mare viteză București-Giurgiu. În prezent, sunt analizate 16 variante de traseu care vor sta la baza viitorului Studiu de Fezabilitate.

Proiectul este considerat unul strategic pentru infrastructura rutieră a României, fiind primul drum de mare viteză proiectat la frontiera cu Bulgaria.

Specialiștii compară costurile, timpul de parcurs și impactul asupra mediului pentru 16 variante de traseu

Potrivit CNIR, analiza variantelor de traseu reprezintă una dintre cele mai importante etape ale elaborării Studiului de Fezabilitate.

În cadrul primei etape a analizei multicriteriale, denumită AMC1, prestatorul contractului studiază 16 alternative de traseu pentru a evalua costurile, timpul de deplasare și impactul asupra mediului pentru fiecare variantă.

CNIR precizează că această etapă include un număr mare de opțiuni pentru a acoperi toate posibilitățile de conectare și dezvoltare a infrastructurii. Analiza ține cont de restricțiile de mediu, inclusiv ariile protejate și siturile Natura 2000, de investițiile existente de-a lungul traseului și de condițiile impuse de alte autorități.

După finalizarea acestei etape, vor fi selectate cele mai bune două variante de traseu, pe baza unor criterii tehnice, financiare, de mediu și sociale.

Printre elementele analizate se numără riscurile geofizice, geotehnice și hidrogeologice, costurile de realizare, impactul asupra mediului și gradul de accesibilitate pentru zonele deservite de noua infrastructură.

SURSA FOTO: CNIR

Noul drum de mare viteză va fi conectat la autostrăzile existente și la viitorul pod Giurgiu-Ruse 2

Variantele de traseu analizate în această fază sunt concepute pentru a asigura legătura cu principalele proiecte de infrastructură rutieră existente și viitoare.

Astfel, noul drum de mare viteză va avea conexiuni cu Autostrada A0 București, Autostrada A1 București-Pitești, Autostrada A2 București-Constanța și Centura Giurgiu.

De asemenea, proiectul este gândit pentru a se integra cu viitoarea Autostradă A6 București-Alexandria și cu noul pod peste Dunăre Giurgiu-Ruse 2, aflat în pregătire.

CNIR subliniază că traseul final al drumului de mare viteză nu va putea fi stabilit definitiv până la clarificarea poziției viitorului pod peste Dunăre dintre România și Bulgaria.

După finalizarea etapei AMC1, cele două variante care vor obține cel mai bun punctaj vor fi analizate în detaliu în cadrul etapei următoare, AMC2.

Proiectul este considerat strategic în contextul dezvoltării coridorului rutier spre Bulgaria și Grecia

Compania Națională de Investiții Rutiere consideră că realizarea drumului de mare viteză București-Giurgiu este esențială pentru dezvoltarea conexiunilor rutiere dintre România și Bulgaria.

Importanța proiectului a crescut și în contextul în care Bulgaria a început recent lucrările la Autostrada Ruse-Veliko Târnovo, un proiect cu o lungime de 133 de kilometri care va asigura conexiunea către Sofia și, mai departe, către Grecia și Turcia.

Contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate a fost semnat în decembrie 2025 cu asocierea formată din Activ Proiectare Infrastructură SRL și Emay Uluslararasi Muhendislik ve Mușavirlik Anonim Șirketi.

Valoarea contractului este de 33 de milioane de lei, iar durata totală este de 18 luni. Din acest interval, 16 luni sunt dedicate elaborării Studiului de Fezabilitate, iar două luni sunt rezervate asistenței tehnice necesare pregătirii contractului pentru proiectare și execuție.

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.