Autostrada A10 rămâne cu restricții. CNAIR spune de ce nu poate folosi o singură cale pentru ambele sensuri

Autostrada A10 rămâne cu restricții. CNAIR spune de ce nu poate folosi o singură cale pentru ambele sensuri

Sursa foto: Directia Regionala de Drumuri si Poduri Cluj

Publicat de Alexandra Iana la 8 iulie 2026, 22:59

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis noi clarificări privind restricțiile de circulație instituite pe Autostrada A10 Sebeș–Turda, în zona cuprinsă între Nodul Unirea și Nodul Turda, după cedarea corpului autostrăzii la kilometrul 66+300.

Reprezentanții companiei precizează că autostrada nu a fost închisă complet și că măsurile adoptate urmăresc exclusiv protejarea participanților la trafic. Totodată, CNAIR explică de ce a fost respinsă varianta circulației în ambele sensuri pe aceeași cale de rulare și de ce traficul este deviat doar pe un singur sens prin DN1.

Potrivit administratorului infrastructurii rutiere, toate deciziile au fost luate în urma analizelor tehnice efectuate în zonă, iar actualul regim de circulație va fi menținut doar până la punerea în siguranță a sectorului afectat.

Restricțiile vizează doar sensul Alba Iulia – Turda

CNAIR subliniază că informațiile potrivit cărora circulația pe Autostrada A10 ar fi fost închisă complet sunt incorecte.

„Circulația pe autostradă nu se închide complet, restricția vizează exclusiv sensul de mers Alba Iulia – Turda (calea 1), afectat direct de cedarea corpului autostrăzii produsă la km 66+300.

Circulația pe sensul Turda – Alba Iulia se desfășoară normal, pe două benzi, cu bandă de urgență, pe calea 2.

Devierea traficului pe DN1 privește un singur sens de circulație.”

Astfel, șoferii care circulă dinspre Turda către Alba Iulia pot utiliza în continuare autostrada fără restricții, în timp ce traficul din sens opus este redirecționat pe Drumul Național 1.

De ce nu a fost introdusă circulația în ambele sensuri pe aceeași cale

Una dintre cele mai discutate variante după apariția problemelor pe autostradă a fost utilizarea celeilalte căi de rulare pentru circulația în ambele sensuri, soluție aplicată frecvent în timpul lucrărilor pe autostrăzile din Europa.

CNAIR spune însă că această variantă a fost analizată și respinsă.

„Soluția de circulație bidirecțională pe calea 2 a fost analizată, însă din motive de siguranță s-a ales varianta de deviere pe DN1.”

Potrivit companiei, configurația terenului și istoricul accidentelor din zonă fac imposibilă aplicarea în siguranță a unei astfel de măsuri.

CNAIR: Sectorul este unul dintre cele mai periculoase

Administratorul infrastructurii rutiere explică faptul că tronsonul afectat are caracteristici tehnice care cresc semnificativ riscul producerii unor accidente grave.

„Caracteristicile geometrice ale sectorului cuprins între km 65+000 și km 67+000:

sectorul are o declivitate de cca 6-7%, la limita superioară a valorilor admise pentru autostrăzi;

vehiculele grele urcă rampa cu 20–30 km/h, iar o singură bandă pe sens ar fi conduce la posibile ambuteiaje;

sectorul include un vârf de pantă care limitează vizibilitatea și șoferii nu ar putea percepe la timp vehiculele de pe contrasens sau coloanele oprite;

tronsonul este clasificat ”punct negru”, cu numeroase accidente înregistrate chiar în configurația actuală, cu sensuri separate fizic. Introducerea circulației față în față, cu separare prin balize direcționale, pe un asemenea sector ar însemna agravarea deliberată a celui mai periculos tip de risc – coliziunea frontală, exact acolo unde istoricul de accidente impune contrariul;

banda de urgență a căii 2 ar fi consumată în profilul de contrasens și și-ar pierde integral funcția: orice avarie ar bloca un sens întreg, iar accesul serviciilor de urgență ar fi compromis pe un sector unde, statistic, probabilitatea unei intervenții este ridicată;

sensul Turda – Alba Iulia, care astăzi funcționează normal, ar fi redus la o singură bandă.”

Potrivit CNAIR, toate aceste elemente ar transforma un sector deja periculos într-unul cu un risc și mai mare de producere a unor accidente frontale.

„În locul unui sens deviat și al unui sens sigur, am obține două sensuri expuse riscului”

Compania susține că alegerea variantei actuale reprezintă cea mai sigură soluție în condițiile existente.

„În locul unui sens deviat și al unui sens sigur, am obține două sensuri expuse riscului, față în față.

Soluția aleasă reprezintă, în actualul context, varianta care oferă cel mai ridicat nivel de siguranță rutieră.”

CNAIR precizează că circulația bidirecțională pe o singură cale nu este exclusă ca principiu și este folosită inclusiv în România, însă numai atunci când configurația drumului permite acest lucru.

„În ceea ce privește comparațiile cu lucrările executate sub trafic în alte state: circulația bidirecțională pe o singură cale este o soluție standard, pe care o aplicăm și noi acolo unde condițiile o permit. Ea presupune însă geometrie favorabilă, vizibilitate asigurată la întâlnire.”

Restricțiile sunt temporare

Compania anunță că actualele restricții vor fi reevaluate permanent, în funcție de concluziile expertizei tehnice și de evoluția lucrărilor.

„Măsura este una temporară și va fi reevaluată permanent. Pe baza concluziilor expertizei, se pregătesc soluțiile de punere în siguranță și de remediere a zonei de la km 66+300, iar regimul de circulație va fi adaptat pe măsura avansării lucrărilor.”

Până la finalizarea intervențiilor, CNAIR consideră că siguranța trebuie să prevaleze în fața disconfortului creat șoferilor.

„Până atunci, între un disconfort prin parcurgerea DN1 pe un singur sens de deplasare și riscul unor coliziuni frontale pe un sector clasificat ca punct negru, administratorul are obligația legală și morală de a alege siguranța.”

Poliția Rutieră va monitoriza traficul deviat

Pentru reducerea impactului asupra traficului, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj va colabora cu Poliția Rutieră pentru monitorizarea și fluidizarea circulației pe DN1.

„Pentru sensul deviat pe DN1, DRDP Cluj va colabora cu Poliția Rutieră pentru fluidizarea și supravegherea traficului, iar semnalizarea rutelor alternative va fi instituită și verificată periodic.”

În final, CNAIR transmite că înțelege nemulțumirea șoferilor, însă subliniază că măsurile au fost adoptate exclusiv pentru prevenirea accidentelor și protejarea participanților la trafic.

„Înțelegem nemulțumirea utilizatorilor și o tratăm cu toată seriozitatea. Cu toate acestea, siguranța circulației reprezintă prioritatea absolută a CNAIR – DRDP Cluj. Din acest motiv, nu putem direcționa traficul pe un sector de drum care ar expune participanții la trafic unui risc semnificativ de coliziuni frontale. Măsurile au fost adoptate exclusiv în vederea protejării vieții și integrității tuturor participanților la trafic și vor fi menținute doar atât timp cât sunt necesare pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de maximă siguranță.”

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.