Automatizarea și joburile cu risc: unde se văd cele mai mari presiuni
Automatizarea este deja un factor măsurabil în redistribuirea riscurilor de pe piața muncii, iar estimările OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) indică un impact semnificativ în multe economii dezvoltate. Într-o analiză OCDE despre automatizare, 14% dintre locuri de muncă au o probabilitate de peste 70% să fie automatizate, iar încă 32% se află într-o zonă de risc de schimbare majoră (probabilitate 50–70%), ceea ce înseamnă că sarcinile se pot transforma radical, chiar dacă jobul nu dispare complet.
Cele mai expuse sunt ocupațiile în care predomină activitățile standardizate: procesare de date, operațiuni administrative repetitive, muncă de producție și unele roluri de suport din servicii. În practică, presiunea nu apare doar în „înlocuire”, ci și în reorganizarea fluxului de lucru: aceeași funcție poate rămâne, dar cu mai puține sarcini manuale și mai mult control, monitorizare sau interacțiune cu sisteme digitale.
Într-o sinteză separată despre viitorul muncii, OCDE notează că ocupațiile cu cel mai mare risc de automatizare ajung, în medie, la circa 28% din joburi, iar vulnerabilitatea este mai mare în rândul lucrătorilor cu calificare redusă.
Un indicator care arată de ce companiile pot avansa rapid cu automatizarea este investiția în robotizare. Federația Internațională de Robotică (IFR) arată că în 2023 au fost instalate în China 276.288 de roboți industriali, adică 51% din totalul instalărilor globale, iar nivelul a rămas aproape de recordul din 2022 (290.144).
Dincolo de China, datele IFR sunt relevante pentru trendul general: pe măsură ce costurile scad și tehnologia se maturizează, automatizarea devine accesibilă în tot mai multe sectoare, nu doar în fabrici mari.
În paralel, World Economic Forum (WEF) atrage atenția că schimbarea nu se va manifesta uniform: unele sarcini se automatizează mai repede decât altele. Estimările din „Future of Jobs Report 2023” indică faptul că, la nivelul companiilor chestionate, aproximativ 34% dintre sarcini sunt automatizate în prezent, iar ponderea ar urma să urce la 42% până în 2027, cu variații mari în funcție de tipul activității (mai ridicată în procesarea informațiilor, mai scăzută în raționament și decizie).
Automatizarea creează cerere pentru roluri noi. Ce sectoare cresc și ce competențe se caută
Automatizarea nu înseamnă doar restrângere de joburi, ci și apariția unor roluri noi, iar cifrele WEF descriu o piață a muncii în mișcare, nu un declin liniar. „Future of Jobs Report 2023” estimează că până în 2027 se vor crea 69 de milioane de joburi și se vor pierde 83 de milioane, ceea ce înseamnă un minus net de 14 milioane, într-un context în care aproximativ 23% dintre joburi sunt așteptate să se schimbe ca structură.
Creșterea se concentrează în special în zona de date, software și securitate, dar și în industrii susținute de tranziția verde. În aceleași analize WEF, angajatorii indică drept motoare ale cererii tehnologii precum analiza de date, inteligența artificială și digitalizarea proceselor, ceea ce duce la nevoia de analiști de date, specialiști în securitate cibernetică, dezvoltatori și ingineri care pot integra automatizarea în operațiunile curente.
În același timp, rolurile „de legătură” cresc în importanță: poziții care combină cunoașterea domeniului (de exemplu, producție, retail, logistică) cu abilitatea de a lucra cu instrumente digitale, rapoarte și sisteme de management.
Pe termen scurt, unul dintre cele mai vizibile efecte pentru angajați este schimbarea setului de competențe cerut la același loc de muncă. WEF subliniază că automatizarea prognozată până în 2027 nu este dominată doar de roboți fizici, ci și de automatizarea sarcinilor de birou – în special „information and data processing”, unde nivelul de automatizare estimat este mult mai ridicat decât în activitățile de raționament și decizie.
Asta înseamnă că presiunea se mută și către ocupații administrative, contabilitate de rutină, introducere de date sau suport operațional, unde softurile pot prelua rapid o parte din volum.
Diferențe mari atunci când vine vorba despre cursurile de formare/învățare
Capacitatea de adaptare ține, însă, și de accesul la formare. OCDE arată că, în medie, „în jur de 40%” dintre adulții din țările OCDEparticipă anual la forme de învățare, dar diferențele sunt mari: de la 58% în Finlanda și Norvegia la 13% în Coreea.
Iar decalajele apar și între niveluri de educație: în „Education at a Glance 2025”, OCDE indică, ca exemplu, că 44% dintre adulții cu studii terțiare (într-un segment analizat în raport) participă la adult learning, față de 14% dintre cei cu educație sub nivelul liceal, în condiții comparabile.
Într-o piață a muncii modelată de automatizare, aceste diferențe contează direct, pentru că tocmai lucrătorii expuși la sarcini repetabile sunt, statistic, cei care ajung mai rar la programe de recalificare.
