AUR anunță că va sesiza Comisia de la Veneția după amenda de 3,5 milioane de lei. George Simion acuză „un climat de teroare politică” și presiuni asupra opoziției
SURSA FOTO: Dreamstime
După ce Autoritatea Electorală Permanentă a amendat AUR cu 3,5 milioane de lei și a blocat rambursarea cheltuielilor din campania electorală, liderul formațiunii, George Simion, acuză „abuzuri politice” și anunță sesizarea Comisiei de la Veneția, OSCE și A-WEB. Acesta afirmă că România „nu mai este un stat în care opoziția să poată funcționa liber”.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) va sesiza Comisia de la Veneția, după ce Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a aplicat partidului o amendă în valoare de 3,5 milioane de lei. George Simion consideră că decizia instituției reprezintă o formă de presiune politică asupra opoziției și o tentativă de intimidare.
„Ne confruntăm cu o situație fără precedent: opoziția e tratată ca un dușman intern, iar deciziile administrative sunt folosite ca arme politice. Nu pot exista doar <opinii corecte>, iar altele, considerate incorecte politic și care nu sunt pe placul puterii, să fie cenzurate”, a declarat marți liderul AUR, într-o conferință de presă.
Simion acuză ,,un climat de teroare politică”
Simion acuză că „în România s-a instaurat un climat de teroare politică”, în care instituțiile statului ar acționa selectiv împotriva formațiunilor de opoziție.
„Blocarea rambursării cheltuielilor, presiunile asupra antreprenorilor, controlul instituțiilor. Toate arată un singur lucru: în România nu mai e loc pentru opoziție. Și asta trebuie să știe Europa”, a adăugat acesta.
Potrivit liderului AUR, toate cazurile de abuz vor fi transmise către Comisia de la Veneția, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și Asociația Mondială a Organismelor Electorale (A-WEB). Demersul, spune Simion, are ca scop atragerea atenției instituțiilor internaționale asupra „derapajelor grave care afectează pluralismul politic” din România.
Acesta a precizat că sancțiunea primită de partid nu este justificată și că AUR va contesta în instanță decizia AEP.
„Am fost amendați de autoritatea electorală permanentă și nu ni se rambursează o sumă considerabil aproape 3,5 milioane de euro pe motive inventate. În acest sens vom acționa în instanță și vom cere revizuirea proceselor verbale privind rambursarea cheltuielilor din campanie pentru că ne simțim efectiv țintiți de actuala putere și de instituții, de o parte a instituțiilor statului român”, a declarat Simion.
AEP nu a transmis, până la această oră, un punct de vedere oficial referitor la declarațiile liderului AUR și la sancțiunea aplicată. Conform legii, partidele politice pot contesta în instanță deciziile Autorității Electorale Permanente privind rambursarea cheltuielilor electorale, iar hotărârile definitive se pronunță de către instanțele competente în materie administrativă.
Liderul AUR a anunțat și acțiuni politice în Parlament
Pe lângă demersurile juridice și internaționale, liderul AUR a anunțat și acțiuni politice în Parlament. Miercuri, partidul va depune două moțiuni simple: una împotriva ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, la Senat, și alta împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan, la Camera Deputaților.
Simion afirmă că aceste moțiuni fac parte dintr-un demers mai amplu de „responsabilizare a guvernanților” și de „protest împotriva abuzurilor politice”.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





