Atenționare pentru românii aflați în Grecia. Harta zonelor unde riscul de incendii este ridicat
SURSA FOTO: Dreamstime - Oia Santorini, Grecia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați în Grecia, care tranzitează Republica Elenă sau intenționează să călătorească în această țară, cu privire la existența unui risc ridicat de incendii în mai multe regiuni.
Insulele preferate de români, vizate de avertizare. MAE anunță risc ridicat de incendii
Avertizarea a fost emisă după ce Ministerul Protecției Civile și al Crizelor Climatice din Grecia a transmis o atenționare privind pericolul crescut de producere a incendiilor, pe fondul temperaturilor ridicate prognozate începând cu data de 30 iulie 2026.
Zonele vizate de avertisment includ regiuni și insule turistice importante. Printre acestea se află Attica, Peloponezul, cu zone precum Corint, Argolida, Arcadia, Laconia și insula Kythira, precum și Grecia Centrală, unde sunt menționate Beotia, Fthiotida, Phocis, insula Evia și insula Skyros. De asemenea, riscul ridicat de incendii este semnalat pentru insulele din Egeea de Nord, respectiv Lesvos, Chios, Samos și Ikaria, dar și pentru insulele Ciclade și insula Creta.
MAE precizează că, în insula Paros, pompierii au reușit să limiteze propagarea flăcărilor în cazul incendiilor izbucnite în cursul zilei de 28 iulie a.c. Cu toate acestea, cetățenii români sunt sfătuiți să manifeste o atenție sporită și să evite zonele afectate de incendii.
Recomandări pentru românii aflați în Grecia
Autoritățile române recomandă respectarea strictă a instrucțiunilor transmise de autoritățile elene, inclusiv a eventualelor ordine de evacuare comunicate prin sistemul de alertare 112.
MAE recomandă cetățenilor români să urmărească informațiile oficiale publicate de Ministerul Protecției Civile și Crizelor Climatice din Grecia, unde sunt disponibile date despre evoluția incendiilor, o hartă a zonelor afectate, precum și un ghid de autoprotecție în caz de incendiu.
Informațiile oficiale pot fi consultate pe pagina Ministerului Protecției Civile și Crizelor Climatice elen: civilprotection.gov.gr/xartis. În situația producerii unui incendiu, cetățenii sunt rugați să contacteze imediat Serviciul de Pompieri din Grecia, la numărul 199.

Date de contact pentru asistență consulară
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că românii aflați în Grecia pot solicita asistență consulară prin intermediul Ambasadei României la Atena și al Consulatului General al României la Salonic.
Numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena sunt +30 210 672 8875 și +30 210 672 8879, iar telefonul Consulatului General al României la Salonic este +30 231 034 0088. Apelurile către aceste numere sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS), unde sunt preluate de operatorii Call Center în regim permanent.
Pentru situații dificile, speciale sau de urgență, cetățenii români au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena, +30 697 899 6222, precum și numărul de urgență al Consulatului General al României la Salonic, +30 690 647 9076.
Informații utile înainte de călătorie
MAE recomandă consultarea paginilor oficiale de internet ale instituției și ale reprezentanțelor diplomatice ale României din Grecia, respectiv mae.ro/, atena.mae.ro și salonic.mae.ro/.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reamintește că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește informat”, disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”, care oferă informații și recomandări de călătorie.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.