Anunțul pe care toți românii îl așteptau! Sorin Grindeanu a vorbit despre plafonarea prețului la energie

Anunțul pe care toți românii îl așteptau! Sorin Grindeanu a vorbit despre plafonarea prețului la energie

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 15 septembrie 2021, 07:50

Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, că partidul său va propune miercuri un pachet de legi referitoare la plafonarea prețului la energie. El a precizat că planul pentru reducerea facturilor va fi asemănător celui adoptat de Spania.

Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, a declarat marți seara, la Antena 3, că Partidul Social Democrat va propune miercuri un pachet de legi referitoare la plafonarea prețului la energie, o soluție pentru criza facturilor uriașe primite de români în ultima vreme de la furnizori.

„Trebuie să plece acasă toți. Păcatul originar a plecat de când președintele României n-a dat mandatul de a formă Guvernul celui care a câștigat alegerile în speță PSD-ului.”, a declarat Sorin Grindeanu.

„Noi mâine o să ieșim cu un pachet de legi legate de plafonarea prețului la energie, asemănător cu ceea ce se întâmplă în Spania. Colegii mei au lucrat foarte mult la el. Și vom face apel la toți ceilalți.

Pe Citu și Guvernul Citu îl va da jos PSD, când va da Curtea Constituțională decizia respectivă. Domnul Citu până pe 15 octombrie oricum trebuie să vină în Parlament pentru că este guvern minoritar. A plecat USR. Deci oricum trebuie să vină pentru un vot de încredere, pe care noi nu îl dăm.”, a precizat Sorin Grindeanu.

Cum reușește Spania să micșoreze facturile?

Cei peste 1 milion de români care locuiesc în Spania primesc cea mai bună veste. Dacă în România facturile le gaze și electricitate au explodat, Spania în schimb va plafona preţurile gazelor naturale, va reduce taxele şi va redirecţiona profiturile companiei energetice.

Aceste măsuri fac parte din pachetul menit să scadă preţurile în creştere la utilităţi, a anunţat luni premierul Pedro Sanchez. Totodată, aesta a mai subliniat faptul că i se pare inacceptabil ca firmele să profite de prețurile ridicate.

”Este inacceptabil ca firmele energetice să profite de pe urma preţurilor ridicate de pe piaţa pentru electricitate”, apreciază premierul spaniol.

În același timp, el a mai menționat că profiturile extraordinare vor fi transferate către consumatori, iar taxa specială pentru electricitate va fi și ea redusă.  “Vom lua acele profituri extraordinare pe care le fac companiile energetice şi le vom transfera către consumatori. Vom reduce taxa specială pe electricitate la 0,5%, de la 5,1%”, a declarat prim ministrul.

În ceea ce privește redirecţionarea profiturilor de la companiile de utilităţi, potrivit premierului, aceasta va fi folosită pentru plafonarea preţurilor gazelor naturale şi reducerea costurilor cu energia pentru consumatori.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Informații articol
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.