Anunțul momentului despre Pfizer: „Începem în câteva zile!” Decizia luată chiar acum

Anunțul momentului despre Pfizer: „Începem în câteva zile!” Decizia luată chiar acum

Sursă: BBC.CO.UK

Publicat de Valentina Drăgoi la 20 octombrie 2021, 20:40

Coronavirusul face din nou ravagii la nivel mondial. Numărul infectărilor și al deceselor a crescut semnificativ. În acest context, autoritățile din SUA se pregătesc să vaccineze și copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani în cel mai scurt timp.

Casa Albă vine cu precizări de ultimă oră referitore la evoluția campaniei de vaccinare anti-covid. Sursa citată a dezvăluit miercuri planul de a începe în noiembrie imunizarea împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer a 28 de milioane de copii americani cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani.

Potrivit AFP, Casa Albă așteaptă încă autorizaţia din partea autorităţilor sanitare. Totodată, sursa citată precizează că vaccinările încep la doar câteva zile după ce se primește recomandarea finală.

„Eforturile noastre de planificare înseamnă că vom fi gata să începem vaccinările în câteva zile după recomandarea finală” din partea Centrelor pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA, a afirmat Casa Albă într-un comunicat.

În același timp, un grup de experţi al CDC este programat să se reunească pe 2 şi 3 noiembrie în legătură cu această chestiune, iar recomandarea agenţiei urmează să fie publicată foarte curând după această dată.

Amintim faptul că, în urmă cu câteva zile, un comitet consultativ al Agenţiei pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite va analiza datele furnizate de Pfizer, pe 26 octombrie. În cazul în care decizia sa este pozitivă, FDA va da undă verde pentru a deschide calea către CDC.

În ceea ce privește disponibilitatea vaccinurilor, Casa Albă informează că serurile vor fi disponibile în cabinetele de pediatrie, în spitalele de pediatrie, dar şi în şcoli, a mai spus Casa Albă. Totodată, sursa citată mai precizează că ambalajul vaccinului a fost modificat pentru a fi mai uşor de utilizat, cu pachete de 10 flacoane (fiecare conţinând 10 doze). Guvernul va furniza, de asemenea, echipamentul necesar inoculărilor, inclusiv ace mai mici.

Amintim faptul că Guvernul a dat asigurări că Statele Unite dispun de suficiente doze pentru a imuniza toţi copiii din această grupă de vârstă.

Evoluția campaniei de vaccinare anti-covid în România

În România, numărul persoanelor vaccinate este în creștere. Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 19 octombrie a.c., ora 17.00, este următoarea:

Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer-BioNTech (în ultimele 24 de ore): 19.272 de persoane vaccinate cu o doză; 7.707 de persoane vaccinate cu a două doză; 22.618 de persoane vaccinate cu a treia doză.

În ceea ce privește numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Moderna (în ultimele 24 de ore), acesta a fost: 549 persoane vaccinate cu o doză; 129 persoane vaccinate cu a două doză, 1.434 de persoane vaccinate cu a treia doză.

Pe de altă parte, numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca (în ultimele 24 de ore) a fost: 16 persoane vaccinate cu o doză; 27 de persoane vaccinate cu a două doză.

Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Johnson&Johnson (în ultimele 24 de ore) a fost de 16.989. Vaccinul nu necesită rapel.

Informații articol
Etichete: ,
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.