Anunțul CNAIR pentru șoferi. S-a suspendat achiziționarea rovinietei: Vom anunța reluarea serviciilor

Anunțul CNAIR pentru șoferi. S-a suspendat achiziționarea rovinietei: Vom anunța reluarea serviciilor

SURSA FOTO: captură de ecran Pro TV - rovinietă

Publicat de Corina Chiriac la 24 ianuarie 2026, 15:44

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat sâmbătă, 24 ianuarie 2026, că achiziționarea rovinietei este suspendată temporar din cauza unor probleme tehnice care afectează toate modalitățile de plată, de la SMS și platforme online până la punctele fizice din benzinării.

Achiziționarea rovinietei, suspendată temporar din cauza unor probleme tehnice

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că, în acest moment, sistemul de achiziționare a rovinietei nu funcționează. Problemele tehnice afectează toate modalitățile de plată disponibile, inclusiv SMS, platformele online și punctele fizice din benzinării.

Reprezentanții CNAIR precizează că echipele tehnice sunt deja implicate în remedierea defecțiunilor și lucrează pentru a restabili serviciul cât mai curând posibil.

Pentru șoferii care circulă pe rețeaua națională de drumuri, compania reamintește că, în cazul în care nu au reușit să achiziționeze rovinieta înainte de plecare, aceasta poate fi cumpărată până la ora 24:00 a aceleiași zile, fără a fi aplicate sancțiuni.

CNAIR va anunța public reluarea serviciilor imediat ce sistemul va fi funcțional.

„Vom anunța reluarea serviciilor de furnizare a rovinietei, imediat ce problema tehnică va fi remediată. De asemenea, vă reamintim că în cazul în care circulați pe rețeaua națională de drumuri și nu ați putut achiziționa rovinieta înainte de începerea călătoriei, puteți face această achiziție până la ora 24.00 a zilei respective”, transmite compania.

taxa, rovinieta, CNAIRSURSA FOTO: Dreamstime – Taxă obligatorie pe toate drumurile din România.

Prețul rovinietei în România

Vehiculele ușoare vor continua să utilizeze rovinieta, în timp ce autovehiculele grele vor fi integrate în sistemul TollRo, care calculează taxa în funcție de distanța parcursă și clasa de emisii.

Tarifele pentru categoria A (autoturisme) rămân accesibile și sunt exprimate în euro, cu plata în lei la cursul zilei:

  • 1 zi: 3,5 euro (~17,84 lei)

  • 10 zile: 6,0 euro (~30,58 lei)

  • 30 zile: 9,5 euro (~48,41 lei)

  • 60 zile: 15,0 euro (~76,44 lei)

  • 12 luni: 50,0 euro (~254,82 lei)

O schimbare importantă permite șoferilor să achite rovinieta până la ora 24:00 a zilei următoare utilizării drumurilor naționale, fără a risca sancțiuni pentru uitarea cumpărării înainte de călătorie. Monitorizarea se realizează automat prin camere fixe ale CNAIR și prin unități mobile de control.

Lipsa rovinietei atrage amenzi care pornesc de la aproximativ 500 lei pentru autoturisme, cu valori semnificativ mai mari pentru vehiculele de transport marfă.

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Info util
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.