Potrivit datelor deținute de ministrul Radu Miruță, contribuția Ministerului Apărării Naționale (MApN) la această normă ar fi de 258 de milioane de lei, reprezentând aproximativ o zecime din suma totală estimată în scenariul de eliminare a normei.
Radu Miruță a exclus eliminarea normei de hrană pentru militari
Ministrul Apărării a subliniat că deciziile trebuie să se bazeze pe cifre concrete și pe impactul real asupra sistemului de apărare, nu pe percepții sau comparații generale cu alte categorii bugetare.
Miruță a transmis că nu va susține și nu va semna niciun proiect care ar elimina norma de hrană pentru militari, menționând că desființarea popotelor din unitățile militare ar fi inacceptabilă, având în vedere tradiția modernizării forțelor militare din România încă din 1859.
„Nu reprezintă militarii o treime, raportat la suma de bani. Eu vă spun pe date concrete, nu pe declarații politice. Dacă norma de hrană pentru propunerea aflată apărută ieri în discuții, alaltăieri însemna 2,5 miliarde de lei, contribuția MAPN era de 258 de milioane.
Adică a 10-a parte din toată situația, însă, eu am spus-o foarte răspicat, nu voi semna un astfel de proiect, pentru că nu se poate să desființezi popotele în toate unitățile militare care există principial, de când s-a pus problema modernizării forțelor militare din România, de la 1859 încoace”, a declarat ministrul la B1 TV.
Discuțiile despre norma de hrană au fost intens mediatizate în contextul presiunilor pentru reducerea deficitului bugetar și a analizelor privind eficientizarea cheltuielilor publice. Măsura a fost sugerată ca posibil exemplu de ajustare rapidă a costurilor, însă nu există nicio decizie finală asumată la nivel guvernamental privind eliminarea acestei norme.

Ilie Bolojan a clarificat că norma de hrană pentru militari nu va fi modificată
La rândul lui, premierul Ilie Bolojan a clarificat că norma de hrană pentru militari nu va fi modificată, precizând că discuția recentă a fost doar la nivel de analiză, la propunerea Ministerului Finanțelor. Acesta nu a confirmat niciun fel de tăieri în această zonă, subliniind că discuțiile privind reducerea cheltuielilor au vizat în principal personalul.
„Nu se va acționa asupra normei de hrană, deci a fost numai o discuție de analiză. Această discuție a fost la propunerea Ministerului de Finanțe”, a declarat Ilie Bolojan la TVR Info.
Bolojan a explicat că s-a discutat doar despre ipoteze de lucru și despre reducerea cheltuielilor de personal cu aproximativ 10%, măsură care va fi implementată treptat și va produce efecte în anii următori. Reducerea cheltuielilor salariale se va aplica în funcție de corectitudinea calculului personalului: unde acesta este supradimensionat, se vor face ajustări, atât la nivelul administrației locale, prin grilele raportate la numărul de locuitori, cât și la administrația centrală.
„A fost o discuție doar de ipoteze de lucru. Celelalte discuții au fost despre tăierea de cheltuieli de personal cu 10%. Este vorba de a face un audit. Această măsură se va pune în practică și va avea efecte în anii următori.
E vorba de reducerea cheltuielilor salariale, în așa fel încât să avem acest efect atât în administrația locală, prin grilele care țin cont de numărul de locuitori ai fiecărei unități administrativ-teritoriale, aceste grile vor fi reduse. Unde personalul este corect calculat nu vor fi tăieri, unde este supradimensionat, vor trebui să facă tăieri. Și la administrația centrală”, a mai spus premierul.

