Anunț neașteptat de la Sorin Grindeanu: Doi șefi de consilii județene au luat deja o decizie
SURSA FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu - Președintele PSD, Sorin Grindeanu
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reorganizarea administrativ-teritorială a României este necesară, în condițiile în care numeroase localități nu mai dispun de resursele și capacitatea administrativă pentru a asigura servicii publice corespunzătoare. Liderul social-democrat a prezentat câteva dintre criteriile care ar putea sta la baza reformei și a precizat că partidul este pregătit să își asume inclusiv eventualele pierderi electorale.
Unele localități ar putea dispărea de pe hartă. Planul anunțat de Sorin Grindeanu
Potrivit datelor invocate de Sorin Grindeanu, România are 429 de localități cu mai puțin de 1.500 de locuitori, aproximativ 1.200 cu o populație sub 2.500 de persoane și între 1.500 și 1.600 de localități care nu depășesc 3.000 de locuitori. În opinia sa, dimensiunea redusă a acestor unități administrative le limitează posibilitatea de a atrage fonduri europene și de a furniza servicii publice de calitate.
Liderul PSD consideră că menținerea actualei structuri administrative poate afecta direct populația din comunitățile mici, motiv pentru care susține comasarea unor localități. Printre variantele luate în calcul se numără acordarea unor facilități fiscale pentru comunitățile care decid să se unească, inclusiv reducerea impozitelor locale.
Grindeanu a precizat că reforma nu trebuie construită exclusiv pe criteriul numărului de locuitori. Conectivitatea dintre localități și accesul la servicii publice ar trebui să fie, de asemenea, elemente importante în stabilirea noii organizări teritoriale.
Comasarea localităților, posibilă prin facilități fiscale
Președintele PSD a explicat că reorganizarea trebuie să aibă în vedere efectele asupra cetățenilor și capacitatea administrațiilor locale de a susține investiții și servicii. El a susținut că unele comunități nu mai pot funcționa eficient din punct de vedere administrativ, iar păstrarea lor în actuala formulă riscă să perpetueze dificultățile economice și sociale.
„Avem mai multe scenarii. Acum avem 429 de localități sub 1.500 de locuitori. Sunt vreo 1.200 de localități sub 2.500 și vreo 1.500-1.600 sub 3.000 de locuitori. Sunt localități mici în România care nu mai pot să se susțină, nu mai pot să facă proiecte europene și nu pot aduce servicii publice de calitate pentru că nu au capacitate administrativă să o facă. Punând cetățeanul în mijlocul acestei reforme, cea mai grea, dar PSD își asumă, care va schimba într-un final România profund. E nevoie să facem după 60 de ani. Dacă vom menține aceste localități mici, în primul rând le facem rău cetățenilor de acolo. Îi condamnăm la sărăcie. Atunci eu cred că putem să discutăm despre facilități, reducerea unor impozite a celor care fac aceste comasări, poate chiar înjumătățirea impozitelor locale ca să strângem aceste localități.”
În același timp, Grindeanu a insistat asupra necesității unor criterii obiective, care să poată fi măsurate și verificate. Acesta a precizat că i-a solicitat lui Dragoș Benea să identifice indicatori clari, astfel încât propunerile de reorganizare să nu poată fi contestate pe baza unor evaluări subiective.
Referitor la harta reorganizării teritoriale care a apărut în spațiul public, liderul social-democrat a precizat că aceasta nu reprezintă rezultatul unor negocieri sau al unei decizii adoptate în interiorul PSD. Potrivit explicațiilor sale, ideea a pornit de la o propunere privind o organizare asemănătoare celei existente la nivelul Curților de Apel, iar ulterior a fost dezvoltată într-un scenariu mai amplu.
„Un lucru la fel de important- nu doar numărul de locuitori e important, ci și celelalte criterii. Conectivitatea e la fel de importantă, serviciile publice. Eu i-am cerut lui Dragoș Benea să aibă criterii cuantificabile care să nu poată fi contestate de nimeni. România are nevoie de aceste reforme. Știu că această hartă a produs știri, dar cu riscul de a vă dezamăgi să știți că nu am avut discuții în partid. A fost o propunere să discutăm de o reorganizare asemănătoare cu Curțile de Apel. Și de-acolo s-a dezvoltat această hartă.”
Ialomița și Călărași ar putea forma un singur județ
Sorin Grindeanu a dezvăluit că a fost contactat de doi președinți de consilii județene din sudul țării, care i-au transmis că au discutat deja despre posibilitatea unirii celor două județe. Este vorba despre reprezentanții administrațiilor județene din Ialomița și Călărași, care ar fi luat în calcul această variantă fără să aștepte o inițiativă formală din partea conducerii PSD.
Declarația indică faptul că discuțiile despre reorganizarea administrativă ar putea viza nu doar comasarea localităților, ci și modificarea structurii județelor. Grindeanu a arătat că astfel de propuneri trebuie analizate prin raportare la mai multe elemente, inclusiv la specificul teritorial și la modul în care populația beneficiază de serviciile publice.
„Astăzi am fost sunați de doi președinți de consiliu județean din sudul țării, de la Ialomița și Călărași, care mi-au spus că ei doi au stat de vorbă, nu mai stau după noi și vor să-și unească județele”, a punctat Grindenau.
Liderul PSD a mai afirmat că populația trebuie informată cu privire la motivele care stau la baza reorganizării și la efectele pe care aceasta le-ar putea avea asupra comunităților. În opinia sa, explicarea criteriilor și a avantajelor administrative ar putea contribui la înțelegerea necesității schimbărilor propuse. El a precizat că urmează să existe comitete județene coordonate de prefecți, care să analizeze variantele de reorganizare la nivel local. Aceste structuri ar urma să discute propunerile de comasare și să țină cont de particularitățile fiecărei zone.
„În acest moment, localitățile mici nu sunt în stare să le ofere locuitorilor serviciile publice necesare unui trai decent. Spunându-le și explicându-le, eu cred că lumea va înțelege. Vor exista comitete județene conduse de prefecți care vor discuta reforma la nivelul județelor. E important să avem criterii clare, nu doar legate de numărul de locuitori. PSD-ul, cu toate riscurile își asumă reforma, chiar dacă va avea de pierdut electoral. Asta înseamnă reformă, nu doar să dai din gură”, a declarat Sorin Grindeanu la Antena 3.
PSD își asumă eventualele pierderi electorale
Președintele social-democrat a susținut că partidul este pregătit să ducă la capăt reorganizarea administrativ-teritorială, chiar dacă măsurile ar putea avea consecințe asupra scorului electoral al formațiunii. Grindeanu a afirmat că PSD ar putea fi chiar partidul cel mai afectat de o asemenea reformă, însă a insistat că schimbările sunt necesare. „Dacă poate să facă cineva această reformă în România, e PSD”.
Acesta a reiterat că asumarea reformei presupune acceptarea unor costuri politice, nu doar exprimarea unor intenții. În susținerea poziției sale, liderul PSD a afirmat: „Am fi cei mai loviți de această reformă, cu toate riscurile o vom face, pentru că România are nevoie”.
Grindeanu a abordat și posibilitatea unor reorganizări la nivel regional, oferind exemplul unei eventuale uniri între județele Timiș și Caraș-Severin. El a precizat că atașamentul local al comunităților trebuie luat în considerare, dar nu ar trebui să împiedice analizarea unor formule administrative noi.
În privința localităților urbane, liderul PSD a pus sub semnul întrebării menținerea statutului de oraș pentru unitățile administrative cu mai puțin de 10.000 de locuitori. Acesta a menționat Băile Herculane ca exemplu de localitate cu o populație rezidentă sub acest prag, dar a atras atenția că numărul persoanelor care ajung zilnic în oraș poate influența evaluarea situației demografice.
„E valabil patriotismul local și pentru localitățile mici. Eu nu văd o problemă să avem un județ Banat, cu Timiș și Caraș. Toate aceste lucruri e obligatoriu să fie discutate și tot așa obligatoriu e să le facem. Vor fi comisii județene care vor vorbi de comasare. Credeți că e normal să avem orașe sub 10.000 de locuitori? Eu nu cred. Dacă nu mă-nșel, Băile Herculane e un oraș sub 10.000, dar cei care efectiv vin acolo zilnic cresc populația. Atunci trebuie să ții cont de fiecare din aceste componente. PSD își asumă. Ce reformă a fost până acum? Că au dat niște femei de serviciu afară. În România, mai nou, ești reformator doar dacă înjuri PSD”, a mai spus liderul PSD.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.