Anunț major pentru studenții din București. Se închid universitățile? Ce s-a decis
Răsturnare de situație în Capitală. Deși luni, autoritățile au anunțat intrarea în scenariul roșu a tuturor unităților de învățământ din București, se pare că lucrurile s-au schimbat radical. Sunt vizați toți studenții din Capitală.
Anunțul vine din partea purtătorului de cuvânt al Prefecturii Capitalei, Mariana Stancu-Ţipişcă. Aceasta a declarat pentru Agerpres că activitatea în creşele şi afterschool-urile din Bucureşti va fi permisă în continuare, în condiţiile Ordinului miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei privind organizarea activităţii în unităţile de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică.
Totodată, aceasta a mai anunţat că, în conformitate cu principiul autonomiei universitare, decizia privind modul de desfăşurare a activităţii în universităţi va fi luată de Senatul acestor instituţii.
Luni, Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă a decis în ședință extraordinară, că „începând cu ora 00.00, 20 octombrie”, să intre în vigoare următoarele:
Activitatea didactică va fi suspendată față în față, inclusiv creșele și universitățile. Școala se va face, așadar, exclusiv online, pentru toate formele de învățământ. Exprimarea din Decizie este ușor confuză.
„Se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența față în față, din creșe, ciclul gimnazial, preuniversitar și universitar cursurile desfășurându-se online (Scenariul 3)”, scrie în Document. Sunt invocate creșele și ciclul gimnazial (clasele 5-8), nu și grădinițele și ciclul primar (clasele 0-4), dar în același timp se menționează ciclul preuniversitar care conține toate formele de învățământ de la 3 la 19 ani.
Se interzice activitatea in cinematografe, săli de spectacole
Se instituie obligativitatea purtarii mastii de protectie pe nas si pe gura, și în aer liber, pentru persoanele cu vârsta de peste 5 ani
Se interzice activitatea in interior a restaurantelor, cafenelelor, barurilor
Este permisa activitatea operatorilor economici in interior doar pentru clientii cazati in pensiuni si hoteluri
Se interzice activatea salilor de jocuri de noroc
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




