Cunoscuta „taxă auto”, denumită anterior drept taxă de primă înmatriculare, taxă de poluare și timbru de mediu, ar urma să fie reintrodusă în 2022, însă aceasta ar urma aibă forma impozitării pe principii de protecție a mediului înconjurător.

De asemenea, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a informat că Guvernul poate creşte plafonul până la care pot fi impuse taxele locale pentru mașinile poluante.

Ministrul Mediului, surprins de numărul mașinilor vechi din România

Tanczos Barna se declară susprins de alegerea românilor de a cumpăra mașini second-hand, în ciuda efortului financiar depus pentru programul Rabla Clasic și Rabla Plus. De asemenea, acesta a amintit că la negocierea PNRR, Comisia Europeană a impus României să scoată din circulaţie, până în 2026, un sfert de milion de autovehicule vechi şi poluante.

„În continuare sunt mai multe maşini second-hand înmatriculate în România decât maşini noi, în ciuda efortului uriaş făcut anul acesta de minister şi de Administraţia Fondului pentru Mediu. Noi am pornit anul acesta cu 440 de milioane de lei buget pentru Rabla Clasic, faţă de 400, am avut o majorare de 10%. De atunci suntem deja la peste 600 de milioane de lei, adică peste 50% în plus faţă de anul trecut la Rabla Clasic şi am triplat la maşinile electrice bugetul. Bugetele s-au consumat, am suspendat Rabla în decembrie şi reluăm programul în februarie 2022.

Deci, degeaba investim noi foarte mult şi venim din partea statului cu acest sprijin către cei care cumpără maşini noi, dacă pe partea cealaltă înmatriculările se fac la liber. De aceea propun şi colegilor mei din coaliţie să avem în balanţă cele două măsuri: de stimul pentru maşinile noi şi de descurajare. Descurajarea se face ori prin majorare de taxe, ori prin taxă nouă. Guvernul a spus că nu vom introduce taxe noi, rămâne varianta ca anumite taxe existente, în cazul maşinilor vechi şi foarte poluatoare, să fie majorate.

Noi va trebui să avem un parteneriat cu autorităţile publice locale, că acolo se plătesc taxele pe autoturisme, şi să găsim o modalitate de a descuraja înmatricularea maşinilor mai vechi”, a spus ministrul Mediului.

Românii preferă mașinile second-hand în defavoarea celor noi

Conform Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), care citează informațiile Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), 79,2% dintre maşinile care circulă în țara noastră au o vechime de cel puţin 11 ani. În schimb, numărul autovehiculelor cu o vechime de maxim 10 ani este de numai 20,8%.

Astfel că, în România:

  • 11,5% dintre maşini au între 6 şi 10 ani;
  • 5% au între 3 şi 5 ani;
  • 4,2% au maxim 2 ani.

Conform statisticilor înregistrate de Registrul Auto Român, raportate la nivelul de poluare, au drept de circulaţie 3.271.901 de autoturisme cu norme de poluare Non Euro, Euro 1, Euro 2, Euro 3 și doar 1.776.717 sunt nepoluante şi pot fi încadrate la normele Euro 5 (2009-2014) şi Euro 6 (2014).

Taxa auto revine în 2022?

Momentan, forma taxei auto nu a fost creionată cu exactitate de autorităţile române, dar experţii în sisteme de impozitare consideră că implementarea sa este posibilă, însă trebuie formulată inteligent, astfel încât să nu încalce prevederile legislaţiei comunitare ca în anul precedent. De asemenea, specialiştii consideră că această impozitare a autovehiculelor ar trebui să ţină cont de normele Euro şi de emisiile de dioxid de carbon.

„Un instrument cu un potenţial foarte ridicat, dar insuficient utilizat, este impozitul auto anual care trebuie reaşezat pe principii de mediu”, declara recent Daniel Anghel, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică PwC România, conform adevarul.ro.