Anunț chiar înainte de alegerile locale. Ce a descoperit CNSAS
Mai sunt doar câteva zile până la organizarea alegerilor locale, iar oamenii politici fac tot posibilul pentru a ocupa funcțiile dorite. Din păcate însă, pentru Traian Băsescu lucrurile i-au o întorsătură negativă. CNSAS a publicat o listă care i-ar putea crea probleme mari fostului președinte.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității transmite a transmis, cu doar trei zile înainte de alegerile locale că opt dintre candidați au decizii în instanță de colaboratori ai securității.
De asemenea, dintre aceștia, cinci au decizii definitve ale instanțelor. Printre ei se numără și fostul președinte, Traian Băsescu, candidat pentru funcția de primar al Capitalei.
Lista a fost dată publicității de CNSAS și îi cuprinde pe toți cei care au verdict de colaborator al Securității. Verdictul CNSAS a fost confirmat pe fond de Curtea de Apel București, în prezent fiind în curs de soluţionare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
„Cu toate că s-au primit listele cu candidați de la Birourile Electorale Județene doar din 31 de județe, 22 de municipii reședințe de județ și din București, sectoarele 1, 4 și 5, instituția noastră a procesat cu prioritate datele privind candidații la funcțiile de președinte de consiliu județean, consilier județean și municipal, precum și pentru candidații la funcția de primar din orașele municipii reședințe de județ. Din datele celor 6.678 candidați transmise către instituția noastră până la 24 septembrie 2020, rezultă că 3.491 persoane nu sunt verificabile, fiind născute după 1973”, informează CNSAS.
Băsescu, colaborator al securității
Lista completă prezentată de CNSAS a candidaților care au colaborat cu securitatea se deschide cu Traian Băsescu, candidat PMP la Primăria Capitalei și se încheie cu Tudor Dumitru, candidat la primăria Apostolache.
Băsescu Traian – candidat pentru funcția de primar al Municipiul Bucureşti. Proces câştigat de CNSAS pe fond. În curs de soluţionare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Boros Ludovic – candidat pentru funcția de consilier judeţean la Sălaj. Proces câştigat definitiv de CNSAS.
Brie Adrian Florin – candidat pentru funcția de consilier judeţean la Sălaj. Proces în curs de soluţionare la Curtea de Apel București.
Igreţ Ioan – candidat pentru funcția de consilier judeţean la Arad. Proces câştigat definitiv de CNSAS.
Mărginean Ioan – candidat pentru funcția de consilier judeţean la Mureş. Proces câştigat de CNSAS pe fond. În curs de soluţionare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pleşu Constantin Corneliu – candidat pentru funcția de președinte al consiliului judeţean Vaslui. Proces câştigat definitiv de CNSAS. Publicat în Monitorul Oficial nr. 8/2007.
Stoian Marcel – candidat pentru funcția de consilier judeţean la Harghita. Proces câştigat definitiv de CNSAS. Publicat în Monitorul Oficial nr. 708/24.05.2017.
Tudor Dumitru – candidat pentru funcția de consilier local la primăria Apostolache, judeţul Prahova. Proces câştigat definitiv de CNSAS.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





