„Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane:-art. 3 lit. q (guvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedinte, vicepreşedinte de bancă şi membrii consiliului de administraţie din sectorul bancar)-1 persoană”, este scris comunicatul dat de instituţie după o şedinţă a Colegiului.

Dosarul a fost înregistrat în data de 15 iunie la Curtea de Apel Bucureşti

În urmă cu trei ani, România Liberă a scris că Mugur Isărescu a fost colaborator al Securităţii sub numele de cod „Manole”.

CNSAS nu avea posibilitatea la acel moment să verifice calitatea de colaborator al Securităţii a guvernatorului BNR, însă Parlamentul a modificat legea, adăugând persoana care ocupă această funcţie între cele pentru care poate fi solicitată această verificare.

De asemenea, Ziarul Bursa scria anul trecut că avocatul Gheorghe Piperea a cerut CNSAS, printr-o asociaţie pe care o conduce, să verifice dacă Mugur Isărescu a colaborat cu Securitatea.

Adevărul despre Mugur Isărescu

Acum trei decenii, pe 4 septembrie 1990, premierul Petre Roman a semnat hotărârea de guvern privind numire a lui Mugur Isărescu în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a României.
Într-o discuţie cu ZF, Eugen Dijmărescu, ministrul economiei şi finanţelor în guvernul Roman, a declarat că el l-a propus pe Mugur Isărescu guvernator al BNR. Iar Adrian Severin, ministrul reformei în acelaşi guvern în anii ‘90, a spus că el l-a instalat pe Mugur Isărescu la BNR, scrie zf.ro

Ulterior, a fost reconfirmat în funcţie la 31 iulie 1991, iar mandatul său de guvernator a fost reînnoit la 16 decembrie 1998, de Parlament, pe o perioadă de 5 ani, fiind reales, apoi, la 28 septembrie 2004 şi la 8 octombrie 2009. La 16 iunie 2014, Plenul reunit al Parlamentului l-a validat pentru un nou mandat în funcţia de guvernator al BNR.

În iulie 2009, Mugur Isărescu, a fost desemnat de World Record Academy drept cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale pentru cei 19 ani, însumaţi atunci, în funcţia de guvernator al BNR. ”Din funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu a coordonat politica economică a României din 1990”, nota World Record Academy în articolul dedicat acestui record. ”Mulţi atribuie echipei lui Isărescu de la Banca Naţională salvarea economiei României de la un colaps, majorând rezervele de aur şi în euro dincolo de necesităţi, reducând inflaţia la valori cu o singură cifră şi introducând leul nou”, mai preciza articolul citat.

Recunoaşterea sa internaţională a fost confirmată în cartea ”Dracula Is Dead (How Romanians Survived Communism, Ended It, and Emerged since 1989 as the New Italy)”, publicată în 2009 de Jim Rosapepe, fost ambasador al SUA în România, în perioada 1998 – 2001, şi soţia sa, jurnalista Sheilah Kast. ”Cunoaşterea desăvârşită a politicilor interne reprezintă o abilitate indispensabilă pentru un guvernator de bancă centrală. Isărescu ştie cum să joace, lucru dovedit de una dintre cele mai îndelungate conduceri în fruntea unei bănci centrale din lume. (…) Pentru că îşi păstrează o prezenţă modestă pe scena publică şi nu pare să-şi urmărească propriile interese, Isărescu reuşeşte să construiască încrederea în relaţia cu oamenii cu care are de-a face”, evidenţiază lucrarea, care îi dedică mai multe pasaje guvernatorului BNR.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României şi academicianul Mugur Constantin Isărescu s-a născut la 1 august 1949, la Drăgăşani, judeţul Vâlcea. ”Mama nu era bogată. (…) Provenea din clasa de mijloc, dintr-o familie de mici proprietari de terenuri. Tatăl mamei era preot. Tata era ţăran din clasa de mijloc”, a povestit Mugur Isărescu, citat în capitolul ”The Bishop of finance” din lucrarea amintită.

Este licenţiat al Academiei de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Comerţ, specializarea Comerţ Exterior (1971); doctor în economie (1989). A fost cercetător principal şi şef de departament la Institutul de Economie Mondială – Bucureşti (1971- februarie 1990). Asistent universitar la ASE Bucureşti (1975-1989), profesor la Universitatea de Vest din Timişoara (1994-1996), profesor la ASE Bucureşti, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, din 1996.

A obţinut titlul de Doctor în ştiinţe economice cu teza ”Tendinţe în politica guvernamentală a cursurilor de schimb pe plan internaţional şi incidenţa lor asupra relaţiilor economice externe ale României”, coordonator ştiinţific prof. dr. Costin Kiriţescu, susţinută la Academia de Studii Economice Bucureşti (1989).

În februarie 1990, a intrat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe fiind numit secretar II la Ambasada României din Washington (martie-septembrie 1990), cu misiunea de a întreţine relaţiile cu Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea