ANRE vrea să schimbe modul de calcul al energiei termice la bloc. Vor fi introduse noi reguli
SURSA FOTO: Dreamstime
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a publicat un proiect de regulament care introduce un nou algoritm pentru repartizarea consumului de energie termică în blocurile unde agentul termic este distribuit pe orizontală.
Noul sistem de calcul se aplică imobilelor alimentate cu energie termică fie de la sistemul centralizat (SACET), fie de la o sursă locală de producere, în condițiile în care fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație are montat un contor individual, iar clădirea este dotată cu un contor de branșament.
Regulamentul ANRE se adresează mai multor categorii de entități
Regulamentul se adresează mai multor categorii de entități: persoanelor juridice avizate de ANRE pentru exploatarea contoarelor individuale de energie termică, asociațiilor de proprietari sau de chiriași, precum și autorităților locale care au atribuții în domeniul serviciilor termice.
Printre principiile avute în vedere în elaborarea noului regulament se află repartizarea echitabilă a consumurilor și costurilor între locatari, protecția consumatorilor din imobilele de tip condominiu, utilizarea eficientă a resurselor energetice și transparența modului de calcul.

Potrivit proiectului, repartizarea consumurilor de energie termică se va face lunar
Potrivit proiectului, repartizarea consumurilor de energie termică se va face lunar, exclusiv de către prestatori avizați. Aceștia au obligația de a colecta și prelucra datele de consum în baza contractelor încheiate cu asociațiile de proprietari. Citirea contoarelor poate fi realizată manual sau de la distanță, în funcție de tipul echipamentelor montate în imobil.
Prestatorii trebuie să verifice periodic funcționarea contoarelor, să întocmească rapoarte de verificare și să comunice eventualele defecțiuni sau suspiciuni de neconformitate. În același timp, proprietarii sau reprezentanții condominiilor au responsabilitatea de a permite accesul la echipamentele de măsurare pentru citire și control.
În situațiile în care citirea nu poate fi efectuată, consumurile pot fi estimate conform formulelor de calcul prevăzute în regulament, urmând ca regularizările să fie realizate ulterior, după efectuarea citirilor reale.
Consumul comun de energie termică va fi determinat ca diferență între consumul total înregistrat de contorul de branșament și suma consumurilor individuale. Costurile aferente acestui consum comun vor fi repartizate proporțional cu cota-parte indiviză a fiecărui apartament sau spațiu din clădire, indiferent dacă acesta este sau nu conectat la sistemul de alimentare cu energie termică.
Prestatorii de servicii trebuie să respecte mai multe obligații
Prestatorii de servicii au obligația de a actualiza programele de calcul în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a regulamentului. De asemenea, aceștia trebuie să informeze asociațiile de proprietari cu care au contracte în cel mult 30 de zile de la publicarea actului în Monitorul Oficial.
Asociațiile de proprietari, la rândul lor, trebuie să transmită prestatorilor toate datele necesare pentru calculul corect al consumului, inclusiv informațiile privind locatarii, suprafețele utile ale apartamentelor, verificările metrologice ale echipamentelor și alte date relevante.
Proiectul de regulament prevede și obligația ca în condominiile care dispun de o sursă locală de producere a energiei termice să existe un contor montat la intrarea în instalația interioară de distribuție a agentului termic.
Totodată, prestatorii trebuie să răspundă solicitărilor proprietarilor și să le pună la dispoziție, la cerere, informațiile referitoare la consum și repartizarea costurilor, cu respectarea normelor privind protecția datelor cu caracter personal.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





