Peste 1.300 de amenzi și sute de avertismente date de ANPC

Potrivit unui comunicat transmis de ANPC, în urma neregulilor depistate, au fost aplicate 1.354 de amenzi contravenționale, însumând aproximativ 6,83 milioane de lei. În plus, autoritatea a emis 849 de avertismente și a dispus măsuri suplimentare pentru protejarea consumatorilor.

Comisarii au oprit definitiv de la vânzare produse neconforme în valoare de peste 220.000 de lei și au suspendat temporar comercializarea unor produse în valoare de peste 680.000 de lei. Totodată, 34 de operatori economici au fost obligați să oprească temporar prestarea serviciilor până la remedierea deficiențelor.

„În perioada 20 octombrie 2025-24 octombrie 2025, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a monitorizat respectarea drepturilor şi intereselor consumatorilor, verificând peste 1.900 de operatori economici, din întreaga ţară.

Ca urmare a neconformităţilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancţiuni: 1.354 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 6,83 milioane lei; 849 avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de peste 220.000 lei; oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 680.000 lei; oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 34 de operatori economici”, se arată într-un comunicat transmis vineri de ANPC.

ANPC
SURSA FOTO: ANPC

Cele mai frecvente nereguli descoperite

Inspectorii ANPC au constatat mai multe abateri grave, printre care prestarea de servicii alimentare și nealimentare în spații neautorizate și lipsa verificărilor periodice de mentenanță pentru echipamente precum elevatoarele.

Alte deficiențe au vizat lipsa documentației tehnice aferente activităților de service, precum fișele și devizele de reparații.

De asemenea, au fost descoperite agregate frigorifice cu elemente de etanșare deteriorate, echipamente de lucru uzate sau murdare, ustensile cu depuneri de impurități, rugină și resturi alimentare, precum și produse alimentare cu data de expirare depășită.

În plus, în București, inspectorii ANPC au închis temporar o brutărie unde un consumator a filmat un șobolan care se plimba printre produse. S-au dat amenzi în valoare totală de 12.000 de lei și au fost retrase de la vânzare zeci de kilograme de produse.

@cancan_ro

♬ original sound – cancan.ro

Abateri privind informarea consumatorilor descoperite la controale

Controalele au mai evidențiat lipsa informării corecte și complete în privința substanțelor cu potențial alergen, neafișarea prețurilor și a altor informații obligatorii, precum și nerespectarea temperaturilor de păstrare prevăzute de lege pentru preparatele calde sau reci.

ANPC a menționat că multe dintre nereguli contravin prevederilor Ordinului 201/2022 privind informarea consumatorilor, ceea ce a dus la dispunerea de măsuri imediate de remediere. Autoritatea a anunțat că va continua acțiunile de control pentru a se asigura că operatorii economici respectă standardele legale de siguranță și calitate.