Rusia a trimis o scrisoare oficială familiei după decesul generalului Radu Theodoru
Ambasada Federației Ruse în România a transmis o scrisoare oficială de condoleanțe familiei generalului Radu Theodoru, decedat la vârsta de 101 ani. Documentul poartă antetul misiunii diplomatice ruse și este semnat de ambasadorul Vladimir Lipaev. În text, diplomația rusă își exprimă regretul față de dispariția generalului și transmite condoleanțe familiei îndoliate.
Scrisoarea conține aprecieri explicite la adresa lui Radu Theodoru, descris drept un fiu devotat al țării sale. De asemenea, este evocată contribuția acestuia în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind menționată participarea la lupta împotriva Germaniei naziste și rolul Armatei Române în eliberarea Europei. Ambasadorul rus arată că activitatea și personalitatea generalului vor rămâne parte a memoriei istorice comune, formulare cu o încărcătură simbolică.
„Am primit cu profundă întristare vestea despre trecerea la cele veșnice a General-Maiorului (rtr) Radu Theodoru, fiu devotat al țării sale și om a cărui viață a fost strâns legată de slujirea onestă a societății și statului român.
Contribuția sa la Victoria comună asupra Germaniei fasciste și la eliberarea Europei va rămâne pentru totdeauna parte a memoriei istorice a popoarelor noastre. Curajul, tăria de caracter și vrednicia profesională ale Generalului Radu Theodoru trezesc respect și recunoștință sinceră.
În numele Ambasadei Federației Ruse în România și al meu personal, exprim cele mai profunde și sincere condoleanțe familiei sale, apropiaților și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Împărtășim durerea voastră pentru pierdere și păstrăm o amintire recunoscătoare despre slujirea sa și demnitatea sa umană.
Dumnezeu să-l odihnească în pace”, scrie în scrisoarea semnată de ambasadorul Vladimir Lipaev.
Mesajul diplomatic vine într-un context delicat. Radu Theodoru s-a aflat, până la deces, în atenția procurorilor DIICOT într-un dosar ce viza fapte de trădare și constituirea unei grupări suspectate de subminarea ordinii constituționale. Potrivit anchetatorilor, gruparea cunoscută sub numele de „Comandamentul Vlad Țepeș” ar fi urmărit scoaterea României din NATO și schimbarea orientării strategice a statului.
În cadrul investigației, procurorii au indicat existența unor contacte repetate între membri ai grupării și reprezentanți ai Ambasadei Federației Ruse la București. Ancheta a menționat inclusiv întâlniri cu atașați militari ruși care au fost ulterior declarați persona non grata și expulzați din România pentru activități incompatibile cu statutul diplomatic.

Fostul general era văzut drept o figură controversată în spațiul public
Surse din zona de securitate au arătat că transmiterea scrisorii de condoleanțe se înscrie în linia relațiilor cultivate de-a lungul timpului între generalul Radu Theodoru și cercuri ideologice percepute ca fiind favorabile intereselor Federației Ruse. Gestul este considerat unul cu valoare simbolică, având în vedere pozițiile publice exprimate de general în ultimii ani.
Radu Theodoru a respins constant acuzațiile formulate de procurori, afirmând că activitatea sa era cunoscută autorităților române și că nu a urmărit acțiuni de tip lovitură de stat. Cu toate acestea, dosarul penal a rămas deschis până la decesul său, fără a fi soluționat definitiv.
În ultimii ani, generalul Radu Theodoru a fost cunoscut pentru poziții publice critice la adresa NATO și a Uniunii Europene, precum și pentru susținerea unor inițiative politice și ideologice cu accente pro-ruse. Numele său a apărut atât în anchete jurnalistice, cât și în documente judiciare care au vizat suspiciuni de ingerință externă în politica românească.
Înmormântarea generalului a avut loc sâmbătă, 13 decembrie, în prezența familiei și a apropiaților, într-un context marcat de controversele care i-au definit ultimii ani de viață.
